Răul de mişcare la copii

on . . Accesări: 8905

transport.jpgMajoritatea copiilor sunt liniştiţi de mersul cu maşina, care funcţionează în multe dintre situaţii drept un somnifer (spre marea uşurare a părinţilor). Totuşi, unii dintre copii, mai ales cei foarte curioşi care se uită pe fereastră la imaginile ce se succed rapid, sau cei foarte sensibili la mirosul de benzină sau la aerul închis din maşină – prezintă stări de rău de mişcare, manifestat prin greţuri, ameţeli, vărsături şi dureri de cap. Există o serie de remedii homeopatice care pot ajuta în aceste circumstanţe copii să suporte mai uşor călătoriile lungi cu maşina. Remediul selectat va fi administrat cu o oră înainte de călătoria cu maşina, şi în timpul călătoriei va fi repetat de 2-3 ori, la fiecare 2 ore, funcţie de lungimea călătoriei şi sensibilitatea copilului.

Vom alege Petroleum CH9 sau CH15, drept remediul homeopatic pentru răul de mişcare atunci când acesta se manifestă cu dureri de cap, greţuri şi vărsături, care se agravează la aerul curat (dacă se deschide geamul, copilului îi este mai rău decât atunci când era închis, ceea ce pare paradoxal pentru părinţi).
Vom alege Tabacum CH9 sau CH15 pentru răul de mişcare atunci când greţurile şi vărsăturile sunt ameliorate la aer curat (exact opusul de la Petroleum), şi agravate de camere sau incinte închise, la mişcare şi la fumul de ţigară. Este indicat ca adulţii să nu fumeze niciodată în maşina în care se găsesc copii mici. Dacă o fac şi copilului îi apare răul de mişcare, remediul Tabacum îl ajută să-şi amelioreze rapid simptomele. Greţurile tip Tabacum sunt mai intense la călătoria cu vaporul, iar vărsăturile sunt mai intense la călătoria cu maşina sau trenul (deşi poate vărsa şi când merge cu vaporul).
Alt remediu interesant pentru răul de maşină, atunci când nu reacţionează la cele două remedii de mai sus, cel mai indicate pentru problemă, este Nux vomica CH9 sau CH15. În această situaţie, starea de rău se însoţeşte de un sentiment ca de leşin, de dureri şi greţuri, este ameliorată dacă stă întins şi agravată la fumul de ţigară.
Remediul Cocculus este mult utilizat pentru răul de mişcare la adulţi, unde senzaţia de ameţeală şi de învârtire a capului predomină faţă de greţuri şi vărsături, ca la copii. Totuşi, dacă există mici pacienţi cu această simptomatologie, Cocculus CH9 sau CH15 poate ameliora rapid simptomele.
ªi remediile Borax, Sepia şi Staphysagria sunt alte remedii importante pentru tratamentul răului de mişcare la copii, dar ele trebuie prescrise după principalele lor indicaţii clinice.
Este important ca părinţii, împreună cu medicul homeopat să identifice remediile cu care dispar simptomele copilului şi apoi să le folosească de fiecare dată în situaţii de călătorie cu un vehicul, pentru a atenua şi a face să dispară simptomele copilului.

Dr. Sorina Soescu

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!