Noutati

Amorţeala la trezire afectează creierul mai mult decât lipsa somnului...

on . . Accesări: 7458

Starea de lenevire trecătoare resimţită la trezire după o noapte normală afectează mai mult capacităţile mentale decât lipsa somnului timp de mai mult de 24 de ore sau o stare de beţie, potrivit unui studiu publicat recent în Statele Unite. O echipă de cercetători condusă de Kenneth Wright de la Departamentul de psihologie al Universităţii  Boulder din Colorado a efectuat mai multe teste de agilitate  mentală şi de memorie pe termen scurt pe un grup de persoane timp de o săptămână.
 S-a constatat că subiecţii testaţi imediat după trezire, după o noapte normală de opt ore de somn sau o perioadă mai scurtă de somn profund, au performanţe mai slabe decât cei care nu au dormit 24 de ore fără întrerupere.
 "Pentru o scurtă perioadă, efectele acestei năuceli la trezire par uneori la fel de severe sau chiar mai rău decât la persoanele în stare de ebrietate", a indicat Kenneth Wright, ale cărui lucrări au apărut în numărul din 11 ianuarie al revistei JAMA (Journal of the American Medical Association).
 Persoanele testate nu au fost în stare să efectueze calcule mentale simple sau să răspundă la alte teste elementare în primele trei minute de la trezire. Efectele năucelii dispar în general după 10 minute, însă pot persista o perioadă de două ore, potrivit acestui cercetător.
 Kenneth Wright a citat un studiu al Dr. Thomas Balkin de la Walter Reed Army Research Institute, care a arătat că regiunea frontală a cortexului cerebral demarează mai greu după o perioadă de somn decât alte părţi ale creierului.(Rompres)

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!