Noutati

APCR a lansat platforma 'Pacientul român, pacient european'

on . . Accesări: 1717

 

 

 

Vineri, 22 noiembrie, a fost lansată platforma "Pacientul român, pacient european" care reuneşte cele mai importante asociaţii de pacienţi din România, şi va intra în baza de dezbatere pentru anul electoral 2014, urmând să fie transmisă către instituţiile UE implicare în îngrijirea sănătăţii.

"Suntem membri de drept ai Uniunii Europene. Platforma lansată astăzi este un strigăt disperat de durere al pacienţilor din România către autorităţile din Uniunea Europeană. Ne dorim să ne fie respectate drepturile.

Statul român are obligaţia de a finanţa sistemul de sănătate cu minimum 6% din PIB, pentru a elimina discriminarea şi pentru a asigura egalitatea de şanse între pacienţii comunitari, conform Directivelor Uniunii Europene. Pentru politicieni, contăm o dată la 4 ani. În 2014, prin dezbaterile care vor avea în centru această platformă, dorim să-i responsabilizăm pe politicieni pentru un întreg mandat, fie că este vorba despre alegerile pentru Parlamentul European sau despre scrutinul prezidenţial", a declarat Cezar Irimia, preşedintele APCR conform unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a afirmat că trebuie reconstruită relaţia dintre medicul şi pacientul român, care s-a degradat din cauza neajunsurilor din sistem, medicul fiind permanent acuzat pentru aceste lipsuri.
România are una dintre cele mai mari rate ale mortalităţii infantile în UE (9,8 la 1.000 născuţi vii faţă de 4,2 din UE), speranţa de viaţă la naştere fiind una dintre cele mai mici din UE (77,4 ani la femei şi 69,8 la bărbaţi, faţă de 82,6, respectiv 76,7, în UE).

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!