Ministerul Sănătăţii respectă toate graficele asumate în faţa organismelor internaţionale în ceea ce priveşte lista medicamentelor compensate, a declarat ministrul instituţiei, Eugen Nicolăescu.
"Nu pot să fiu de acord cu faptul că nu s-a făcut nimic pentru actualizarea listei de compensate. Se munceşte de opt luni de zile la actualizarea acestei liste şi numai cine nu vrea nu ştie acest lucru.
În acest moment suntem în toate graficele pe care ni le-am asumat cu organismele internaţionale. Nu pot spune că toată această listă în integralitatea ei sau parţial va putea să intre odată toată în funcţiune la 1 ianuarie", a spus demnitarul, la Palatul Parlamentului, la o dezbatere.
Potrivit lui Nicolăescu, medicamentele care nu se justifică din punctul de vedere al eficienţei medicale vor fi scoase de pe listă ori va fi modificată modalitatea de rambursare.
Nicolăescu a precizat că România are puţin specialişti în domeniul evaluării tehnologiilor medicale şi a spus că pe site-ul ministerului au fost publicate aproximativ 50 de procese verbale-sinteză de evaluare.
"Avem puţini specialişti în evaluarea tehnologiilor medicale. Dacă vreţi, îi numărăm pe degetele de la o mână. Pe site-ul MS s-au afişat primele procese verbale-sinteză de evaluare, cred că sunt până acum vreo 50 de dosare evaluate. Ştiu că până la sfârşitul săptămânii vor mai ieşi cu aproximaţie 50 de dosare, iar săptămâna viitoare încă 50. Cu alte cuvinte, procesul este în curs. Dacă acum putem vorbi de aproximativ 150-160 de molecule noi, problema noastră este ca să introducem pe piaţă acele molecule care, conform criteriilor medicale, pot să intre la compensare, la rambursare pe piaţă, aceasta este problema fundamentală pentru că vorbim de banul public. (...) Vom avea 100 de medicamente deja până la 24-25 noiembrie. Până la 1 decembrie le vom avea pe toate 150-160, urmând ca în cursul lunii decembrie să facem procesul legal de transparenţă decizională aşa cum prevede legea şi apoi demersurile de aprobare", a explicat demnitarul.
Sursa: AGERPRES