Noutati

Doi medici condamnaţi la închisoare pentru malpraxis

on . . Accesări: 3881

inchisoare.jpgCurtea de Apel Oradea s-a pronunţat, marţi, într-un dosar deschis pe numele medicului anestezist Vladimir Topală şi al medicului ginecolog Radu Scridon, ambii de la Spitalului Municipal Beiuş, cei doi fiind judecaţi pentru malpraxis după ce, în urmă cu cinci ani, o femeie a murit în urma unei operaţii de cezariană. Iniţial, Judecătoria Beiuş îl condamnase doar pe anestezistul Vladimir Topală la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă, şi plata unor despăgubiri de 170.000 de lei către familia tinerei decedate, iar medicul ginecolog a fost achitat. Sentinţa a fost însă atacată de familia victimei la Tribunalul Bihor, care a hotărât şi condamnarea ginecologului Radu Scridon, la aceeaşi pedeapsă, tot cu suspendare. Totodată, Tribunalul a majorat daunele morale dispuse de Judecătoria Beiuş şi a dispus achitarea unor daune civile soţului victimei, Dorel Gruie, sumele urmând să fie plătite de către ginecolog şi anestezist în solidar cu spitalul şi firma cu care medicii au încheiată asigurarea de malpraxis.

Marţi, magistraţii Curţii de Apel Oradea au admis recursurile formulate în cauză şi au redus pedeapsa aplicată ginecologului Radu Scridon de Tribunalul Bihor, de la 3 ani de închisoare la 2 ani de închisoare cu suspendare condiţionată pe durata unui termen de încercare de 4 ani, iar în cazul anestezistului Vladimir Topală au menţinut pedeapsa de 3 ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată pe o perioadă de probă de 5 ani, sentinţa fiind definitivă.

Totodată, magistraţii Curţii de Apel Oradea au majorat daunele acordate celor doi copii rămaşi orfani de mamă, dar au redus daunele morale acordate soţului victimei. ”De asemenea, au fost majorate daunele morale acordate celor doi minori de la câte 50.000 euro la câte 60.000 şi s-au redus daunele morale acordate fostului soţ al victimei de la 50.000 euro la 25.000 euro”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Oradea.

Dosarul de malpraxis a fost deschis după ce, în noiembrie 2006, Marcela Gruie, o tânără de 28 ani, a murit în timpul unei operaţii de cezariană. Femeia fusese anterior diagnosticată cu tahicardie sinusală şi se afla sub tratament, însă, în timpul operaţiei de cezariană, cei doi medici nu au ţinut cont de acest lucru. Femeia era mama unei fetiţe de patru ani şi a născut un băieţel în urma operaţiei care a dus la decesul ei.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!