Noutati

Continuă cercetările privind pilula contraceptivă pentru bărbaţi

on . . Accesări: 3107

love.jpgBărbaţii vor putea în curând să ia o pastilă contraceptivă fără niciun fel de efecte secundare, conform oamenilor de ştiinţă. Această pilulă, creată la Columbia University din New York, poate stopa temporar producţia de spermă, fără a afecta pe termen lung fertilitatea bărbaţilor. Oamenii de ştiinţă au încercat să obţină o pastilă contraceptivă pentru bărbaţi de ani de zile, fără prea mult succes, până în prezent. Multe dintre variantele de pastile contraceptive destinate bărbaţilor ce au fost obţinute până în prezent sau dovedit prea periculoase pentru consum, din cauza efectelor secundare ce putea include impotenţă sau chiar afecţiuni grave ale inimii.
Spre deosebire de aceste pilule, noul medicament contraceptiv nu are în compoziţie steroizi şi nu au fost observate efecte secundare în testele clinice realizate pe şoareci. Testele pe voluntari umani vor începe peste câţiva ani. Această pilulă acţionează prin inhibarea capacităţii organismului de a folosi vitamina A, vitamină vitală pentru producerea de spermă. Deşi vitamina A este de asemenea extrem de importantă şi pentru vedere, experţi susţin că această pilulă nu va afecta ochii.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!