Noutati

Reţeaua de telemedicină se extinde cu 17 centre

on . . Accesări: 2690

telemedicina1.jpgSala de urgenţă a unui spital important din Bucureşti primeşte în medie 17 pacienţi pe oră şi în jur de 146.000 pe an, cifre care dau măsura presiunii exercitate asupra sistemului medical de urgenţă din România, în condiţiile în care numărul de specialişti repartizaţi în camera de urgenţă reprezintă o treime din cel impus de Uniunea Europeană. Luând în considerare şi faptul că aproape 50% dintre cazurile medicale de urgenţă dintr-un spital din Bucureşti provin din alte judeţe, sistemul de telemedicină de urgenţă este, în prezent, una dintre soluţiile cele mai eficiente care îi ajută pe medici să-şi facă meseria şi în condiţiile unui sistem medical subdimensionat, relevă datele furnizate luni de compania Petrom, cu prilejul lansării programului 'Respect pentru viaţă', prin care România va beneficia de o reţea de asistenţă medicală de urgenţă la distanţă în 19 judeţe ale ţării.

Prin facilitarea comunicării la distanţă între specialişti, telemedicina permite atât pacienţilor, cât şi cadrelor medicale o mai bună gestionare a situaţiilor de criză, micşorând timpul de diagnosticare şi oferind sprijin medical în trierea eficientă a pacienţilor.

Începutul telemedicinei de urgenţă în România este marcat în septembrie 2009, fiind data de inaugurare a proiectului-pilot. Acesta cuprinde 40 de centre medicale din judeţele Alba, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, coordonate regional de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş. În prima lună şi jumătate, fuseseră efectuate câteva zeci de apeluri, în medie trei pe zi, mare parte dintre acestea fiind cereri de asistenţă pentru cazurile deosebit de grave. După un an şi două luni de funcţionare a sistemului de telemedicină, peste 1.000 de cazuri fuseseră gestionate prin comunicarea între cele 40 de spitale şi centrul de comandă din Târgu Mureş.

Alături de specialişti din Ministerul Sănătăţii, Petrom extinde reţeaua naţională de telemedicină cu 17 centre (16 unităţi din teritoriu şi un centru de comandă la Spitalul de Clinic de Urgenţă Bucureşti - Floreasca), situate în zone de importanţă vitală atât pentru angajaţii Petrom, cât şi pentru sistemul medical românesc. Noua reţea oferă acces la servicii medicale de urgenţă de calitate pentru 12 judeţe ale României. În noua reţea de centre conectate prin telemedicină au fost incluse şi puncte critice din localităţile Lehliu, Urziceni, Titu, Feteşti, având în vedere traficul mare şi riscurile de accidente pe A1, A2 şi DN1.

Medicii de la centrul de coordonare oferă suport medical în timp real, pe baza comunicării audio-video, precum şi prin urmărirea a 6 indicatori medicali transmişi prin monitorul de semne vitale: puls, rată respiratorie, EKG, puls-oximetrie, CO2 şi tensiune arterială. ''Telemedicina ajută, în primul rând, la degrevarea sistemului de urgenţă. Vom gestiona mai bine cazurile grave, vom şti ce pacienţi au nevoie de transport către un centru din ţară şi vom reduce, astfel, erorile medicale. De asemenea, medicii din centrul de comandă pot oferi recomandări colegilor din teritoriu pentru stabilizarea pacientului, pe baza unei experienţe mult mai bogate. Nu în ultimul rând, telemedicina are un rol educativ: prin transfer de cunoştinţe către spitalele din ţară vom ajuta la dezvoltarea competenţelor cadrelor medicale'', a evidenţiat dr. Raed Arafat. Acesta a făcut referire şi la faptul că se va organiza pentru prima dată în România primul curs de traumatologie la standarde europene şi se vor pregăti primii instructori pentru acest segment./Agerpres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!