Noutati

Apel la farmacişti: să refuze furnizarea de medicamente care favorizează avortul şi eutanasia

on . . Accesări: 4002

Papa Benedict al XVI-lea a făcut apel la farmacişti să refuze furnizarea de medicamente care favorizează avortul şi eutanasia, estimând că ei trebuie să aibă dreptul de a obiecta, din motive de conştiinţă, împotriva unor asemenea practici. A obiecta din motive de conştiinţă ''este un drept care trebuie recunoscut în profesia voastră. El vă permite să nu colaboraţi, direct sau indirect, la furnizarea de produse care au ca scop opţiuni în mod clar imorale, cum este de exemplu avortul şi eutanasia'', a declarat Suveranul Pontif primindu-i pe delegaţii la cel de-al 25 congres al farmaciştilor catolici.
 În opinia Suveranului Pontif, ''nu este posibilă o 'anestezie' a conştiinţelor'' şi ''farmacistul trebuie să invite pe fiecare la un gest de umanitate, pentru ca orice fiinţă să fie protejată de la concepere până la moartea ei naturală''. ''Pentru că este imaginea lui Dumnezeu, fiinţa umană trebuie să fie întotdeauna în centrul cercetărilor şi al opţiunilor în domeniul biomedical'', a estimat Papa. /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!