A doua serie de absolvenţi ai cursului de
management spitalicesc din cadrul ªcolii Naţionale de Sănătate Publică şi
Management Sanitar a susţinut marţi examenul final. La examen s-au prezentat
610 cursanţi din 650 înscrişi iniţial, a declarat pentru Rompres directorul
instituţiei, dr. Florin Sologiuc. Cursul s-a
desfăşurat la Bucureşti, Timişoara, Craiova, Cluj şi Iaşi, a menţionat dr.
Sologiuc. El a adăugat că la Craiova au fost prezenţi la examen 36 din 36
înscrişi, la Cluj 59 din 60, la Iaşi 47 din 47, la Timişoara 57 din 62, iar la
Bucureşti 388 din 405 înscrişi.
Nu au fost înregistrate evenimente deosebite la examen, rezultatele finale au fost afişate pe site-ul şcolii. Dintre cei înscrişi, numai 25 % au vizat postul de manager de spital, restul au urmat cursul pentru a avea un curs în management, a mai spus directorul ªcolii.
Prima serie a absolvit în luna august, când, doar cinci dintre cei 918 candidaţi nu au reuşit să promoveze examenul de absolvire.
Examenul a acoperit arii precum management şi organizarea serviciilor de sănătate, economie sanitară, management financiar, finanţare bazată pe caz, management de resurse umane, managementul calităţii şi evaluarea performanţei, audit intern şi legislaţie.