Noutati

Cafenele fără fum de ţigară: Franţa vrea să elimine "ritualul public"

on . . Accesări: 4445

Va fi oare eliminată pasiunea franceză pentru ţigări? Linii de luptă încep să se formeze pentru a contracara planurile politicienilor de interzicere a fumatului în locuri publice sau, cel puţin, în anumite locuri publice, notează cotidianul The International Herald Tribune. 

Ministrul francez al sănătăţii, Xavier Bertrand, a deschis acest subiect luna trecută, când a declarat că ar dori să interzică fumatul în restaurante şi la locul de muncă, dar că va face o excepţie în ceea ce priveşte cluburile de noapte, cazinourile şi cele 34.000 de magazine şi baruri care vând ţigări. El vrea ca interzicerea să fie anunţată prin decret în luna octombrie a acestui an, urmând să se aplice începând cu ianuarie anul viitor.

 Acest lucru i-a înfuriat pe activiştii care militează pentru sănătate, care susţin că este ridicol să interzici fumatul în unele locuri şi în altele nu. "Respingem total această propunere", a declarat Elisabeth Mahé-Tissot, şeful prevenirii fumatului din cadrul Ligii Naţionale Franceze Împotriva Cancerului. "Această propunere trimite un mesaj cu dublu înţeles tinerilor, că este încă normal să fumeze în unele locuri".

 Dar acest plan i-a înrăit, în primul rând, pe mulţi dintre fumători pentru care viaţa în cafenele este la fel de importantă precum vacanţa din luna august, care consideră fumatul una dintre plăcerile zilnice ale vieţii şi un drept.

 Pasiunile s-au aprins din nou săptămâna trecută după ce cotidianul Le Monde a publicat concluziile iniţiale ale comisiei parlamentare care trebuie să prezinte un raport ministrului sănătăţii în luna octombrie a acestui an. Comisia s-a pronunţat împotriva decretului, susţinând că interzicerea ar trebui să fie adoptată ca lege numai în urma unei dezbateri parlamentare. Aceeaşi comisie a susţinut interzicerea totală a fumatului; singura excepţie, susţine aceasta, ar trebui să fie locuinţele private.

 Ministerul Sănătăţii a încercat să sublinieze faptul că aceste propuneri "sunt numai nişte idei", potrivit exprimării unei purtătoare de cuvânt care a dorit să îşi păstreze anonimatul, în linie cu politica ministerului pe care îl reprezintă. Ideea unui decret, susţine aceasta, a venit pentru a se putea acţiona repede şi urgent. "Peste 66.000 de oameni mor în Franţa în fiecare an din cauza consumului de ţigări", a subliniat ea.

 Franţa are peste 12 milioane de fumători, aproximativ o cincime din populaţie, potrivit Institutului Naţional de Statistică Insee.

 Purtătoarea de cuvânt a lui Yves Bur, prim-vicepreşedinte al Adunării Naţionale Franceze, Estelle Wanou, membră a Comisiei şi activistă de multă vreme care militează împotriva fumatului, a declarat că ar fi mult mai uşor impunerea unei restricţii prin intermediul unei legi. Dar, a continuat aceasta, este încă neclar dacă această problemă va fi supusă dezbaterii parlamentare. "Ministrul sănătăţii ar mai putea opta pentru decret", a susţinut aceasta. "Noi încă nu avem nicio idee" despre ce formă va lua această interzicere a fumatului.

 Majoritatea populaţiei din Franţa - aproximativ 78 la sută - este în favoarea interzicerii fumatului în locuri publice, potrivit unui sondaj iniţiat de IFOP în luna februarie a acestui an. Sondajul i-a vizat atât pe nefumători, cât şi pe fumători.

 Dar este încă neclar dacă francezii, din rândurile cărora provine Jean-Paul Belmondo, care fuma tacticos, sunt pregătiţi să urmeze Irlanda şi Norvegia în ceea ce priveşte interzicerea totală a fumatului. Alte ţări, printre care Danemarca, Italia, Spania şi Suedia au impus interziceri mai flexibile.

 Chiar dacă atitudinile publicului francez s-au schimbat, opoziţia faţă de interzicerea fuamtului persistă încă, în special în ceea ce priveşte barurile, cafenelele şi restaurantele.

 

 Unii parlamentari sunt de acord

 "Fiecare instituţie ar trebui să aibă dreptul de a decide dacă să impună sau nu interzicerea fumatului", a declarat parlamentarul Richard Mallié, membru al Adunării Generale din sudul regiunii Bouches-du-Rhône. În ceea ce priveşte sănătatea, susţine acesta, oamenii "nu sunt obligaţi să intre într-o cafenea unde se fumează".

 Dar alţi politicieni şi experţi în sănătate au opinii divergente referitor la determinarea oamenilor, în special a celor tineri, să fumeze mai puţin.

 "Oamenii încă ascultă de lobby-ul care are loc în Franţa referitor la fumat", a declarat Yves Martinet, preşedintele Comitetului Naţional Împotriva Fumatului.

 Comitetul întocmeşte statistici referitoare la modul în care companiile producătoare de ţigări fac reclame, plasându-şi produsele în timpul filmelor la televizor, o practică în continuă creştere, după cum susţine Martinet. "Sunt o mulţime de Gauloises în 'Amélie Poulain' de exemplu", a declarat acesta, referindu-se la filmul câştigător din 2001, care prezintă viaţa contemporană a Parisului. ªi în alte filme, camerele video insistă pe imaginea unui pachet de ţigări care "nu are absolut niciun motiv să fie acolo", a conchis el.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!