Bugetul
Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman, pe baza
noilor acte normative din acest domeniu, a
fost suplimentat cu încă 11,9 milioane de lei, a declarat, directorul
general al instituţiei, Alexandru Iliescu, transmite corespondentul Rompres.
Suma respectivă este destinată plăţii serviciilor medicale diverse şi
medicamentelor. Din finanţarea suplimentară, 6,8 milioane de lei sunt pentru produse farmaceutice şi materiale
sanitare specifice. Potrivit sursei citate, în judeţul
Teleorman nu sunt probleme deosebite în ceea ce priveşte
asigurarea medicamentelor compensate şi
gratuite, "care pot fi
procurate din farmacii, în toate zonele, pe întregul parcurs al unei luni".
Conform metodologiei stabilite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a mai precizat Alexandru Iliescu, economiile apărute în luna iulie în procesul de eliberare a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală, se repartizează în august la farmaciile care au o adresabilitate foarte mare.