Noutati

Ciurchea (CNAS): Asiguraţii OPSNAJ ar putea primi cardurile centralizat pe instituţii

on . . Accesări: 3526

 

 

 

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a declarat că cei aproximativ 150.000 de asiguraţi OPSNAJ din întreaga ţară care nu au intrat încă în posesia cardurilor de sănătate ar putea să le primească centralizat prin intermediul instituţiilor. 

"Sortarea cardurilor la OPSNAJ a durat mai mult decât ne-am gândit noi că ar putea să dureze.

În câteva zile se termină acest proces iar cardurile rămase pentru asiguraţii civili le vor primi, cu excepţia persoanelor care doresc să şi le ridice personal, le vom da medicilor de familie în contract cu casa OPSNAJ. Ei sunt foarte disciplinaţi, sunt foarte interesaţi de pacienţii lor şi nu reprezintă niciun fel de problemă. Am gândit o rezolvare, o măsură, să dăm cardurile centralizat pe instituţii, de exemplu pe TVR, pa Parlament, pe Tribunal, în aşa fel încât să scurtăm perioada de aşteptare. La acest moment sunt 150.000 de carduri nedistribuite pentru asiguraţii OPSNAJ, aproximativ 150.000 din totalul de 500.000 de carduri nedistribuite la nivel naţional", a afirmat medicul Vasile Ciurchea.

Potrivit acestuia, procesul de distribuire a cardurilor pentru asiguraţii OPSNAJ ar putea să dureze circa două săptămâni.

Preşedintele CNAS a precizat că în situaţia în care cardul a fost emis şi el nu poate fi găsit nicăieri, se va face un duplicat.

Ciurchea a mai menţionat că deşi în prezent nu există o sancţiune completă pentru cei care nu vor să utilizeze cardul, pe viitor va exista legislaţie care să prevadă sancţiuni.

Direcţiile de Sănătate Publică verifică dacă furnizorii de servicii medicale şi-au achiziţionat cititoare de carduri

"Într-un timp foarte scurt vor exista şi sancţiuni prevăzute de lege. Acolo unde este rea-voinţă, sigur că luăm o măsură ca să îndreptăm lucrurile. Luăm în calcul. Pentru furnizor sunt şi în acest moment sancţiuni atunci când nu îşi îndeplineşte relaţiile contractuale, care pot fi de la avertisment până la excluderea din contractul cu casa de asigurări. Însă nu se poate închide un spital pentru faptul că într-o secţie a existat o neregulă. O rezolvi şi spitalul merge mai departe. Nu poţi să laşi fără asistenţă medicală un număr mare de pacienţi care nu au nicio vină", a subliniat medicul.

Vasile Ciurchea a afirmat că toţi pacienţii din programele naţionale şi dacă nu sunt asiguraţi vor deveni asiguraţi pentru afecţiunea pe care o prezintă. "Vreau să îi asigur pe toţi pacienţii din programele naţionale că nu au niciun fel de probleme. Nu înseamnă că pentru programe nu ne interesează cardul, ne interesează la fel ca pentru toate celelalte servicii medicale", a explicat Ciurchea. 

Referindu-se la cititoarele de carduri, şeful CNAS a susţinut că nu există furnizor de servicii medicale care să nu aibă achiziţionate deja astfel de aparate.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!