Cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, OMS recomandă reducerea consumului de sare la mai puţin de 5 gr pe zi pentru adulţi, pentru a preveni creşterea tensiunii arteriale, bolile de inimă şi accidentul vascular cerebral.
"OMS recomandă un aport zilnic de sare de mai puţin de cinci grame pentru adulţi sau mai puţin de o linguriţă. Recomandarea este pentru o doză şi mai mică pentru copii, în funcţie de nevoile lor de energie", a declarat Poonam Khetrapal Singh, director regional al OMS pentru Asia de Sud-Est, citat de thehealthsite.com.
Conform acestuia, aproximativ 2,5 milioane de decese ar putea fi prevenite în fiecare an prin simpla reducere a aportului de sare la nivelul recomandat. Este vorba despre raportul cost-eficienţă în sănătatea publică, care are nevoie doar de mai multă conştientizare şi de o abordare multisectoriala la care toată lumea trebuie să contribuie, a explicat Singh.
OMS sprijină guvernele să pună în aplicare "planul de acţiune global pentru reducerea bolilor netransmisibile", care cuprinde nouă obiective, inclusiv unul pentru reducerea aportului de sare cu 30% până în anul 2025.
Guvernele trebuie să joace un rol critic şi trebuie să contribuie la conştientizare, precum şi să dezvolte politici care să permită populaţiei să consume cantităţi adecvate de alimente sănătoase şi sigure, cu conţinut redus de sare, a adăugat ea.
Industria alimentară trebuie să fie angajată în reducerea conţinutului de sare şi să ofere opţiuni de alimente sănătoase, a spus Singh.
Principala sursa de sodiu în dieta noastră este sarea. Ea se poate prezenta fie sub formă de glutamat de sodiu, fie sub formă de clorură de sodiu, fiind folosită drept condiment în multe părţi ale lumii. În multe ţări, 80% din aportul de sare provine din alimentele procesate, cum ar fi pâinea, brânza, sosurile îmbuteliate, mezelurile şi mâncărurile gata preparate.
"În cazul în care obiectivul de a reduce consumul de sare cu 30% la nivel global până în 2025 este atins, milioane de vieţi pot fi salvate de boli de inimă, accident vascular cerebral şi de stările aferente de boală", a spus dr. Oleg Chestnov, director general adjunct pentru Boli Netransmisibile şi Sănătate Mintală din cadrul OMS.
El a afirmat că reducerea aportului de sare este una dintre cele mai eficiente metode pe care ţările lumii le pot folosi pentru îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi a cerut industriei alimentare să lucreze îndeaproape cu OMS şi cu guvernele naţionale pentru a reduce treptat nivelul de sare din produsele alimentare.
Sursa: AGERPRES