Noutati

Peste 1.500 de posturi în spitale şi la ambulanţă scoase la concurs în ultimele două luni

on . . Accesări: 1344

 

 

 

Ministerul Sănătăţii a aprobat în ultimele două luni peste 1.500 de posturi vacante spre a fi scoase la concurs în unităţile sanitare cu pături din subordine şi în serviciile de ambulanţă.

"Anul acesta au fost eliminate restricţiile privind scoaterea posturilor la concurs în sistemul sanitar. În prezent, toate unităţile sanitare pot solicita aprobarea din partea Ministerului Sănătăţii sau a autorităţilor publice locale, după caz, pentru scoaterea la concurs a posturilor bugetate, în funcţie de necesităţi.

Acum nu se mai aplică restricţia privind scoaterea unui post la concurs în urma a şapte posturi eliberate", a declarat Nicolae Bănicioiu, potrivit unui comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.

Dintre cele 1.500 de posturi scoase la concurs în ultima perioadă, cele mai multe, 1.337, sunt în spitale.

Ministrul Sănătăţii a mai declarat că procesul de aprobare şi scoatere la concurs este unul continuu şi se realizează în funcţie de solicitările managementului unităţilor sanitare sau al serviciilor de ambulanţă, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate. 

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!