Noutati

Monitorizarea taliei ajută la evaluarea riscului de diabet

on . . Accesări: 1823

 

 

 

Potrivit unui raport realizat de Public Health England (PHE), agenţie a Ministerului Sănătăţii din Marea Britanie, adulţii cu talie mare sunt de cinci ori mai expuşi îmbolnăvirii de diabet de tip 2.

PHE, care are misiunea de a proteja şi îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea naţiunii britanice şi de a reduce inechităţile în domeniul sănătăţii, încurajează oamenii să-şi monitorizeze talia şi să evalueze riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip 2, problemă gravă de sănătate publică în multe ţari. 

 

Potrivit raportului, difuzat joi, bărbaţii care au o circumferinţă a taliei mai mare de 102 cm sunt de cinci ori mai predispuşi să dezvolte diabet de tip 2. Femeile cu o circumferinţă a taliei mai mare de 88 cm au de trei ori mai multe şanse de a dezvolta diabet de tip 2. 

Experţii PHE au precizat că, în prezent, 90 la sută din adulţii cu diabet zaharat de tip 2 sunt supraponderali sau obezi, iar prevalenţa atât a obezităţii, cât şi a diabetului sunt în creştere. A fi supraponderal sau obez este principalul factor de risc care poate fi evitat pentru a nu ajunge la diabet de tip 2, notează Xinhua. 

De asemenea, raportul a arătat că sărăcia este strâns legată de riscul de obezitate şi de diabet zaharat în Marea Britanie, cazurile de diabet de tip 2 fiind cu 40 la sută mai frecvente în rândul persoanelor din comunităţile cele mai sărace, comparativ cu cele înstărite. 

Diabetul de tip 2 este o problemă foarte gravă de sănătate publică, care poate avea consecinţe importante, cum ar fi amputări ale membrelor sau orbire, a atras atenţia dr. Alison Tedstone, nutritionist şef la PHE, citat de Xinhua. 

Cheia pentru a reduce şansele de diabet de tip 2 este pierderea în greutate, care poate fi realizată printr-o dietă sănătoasă şi un stil de viaţă mai activ, a subliniat sursa citată.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!