Noutati

Studiu: Vitamina D creşte şansele de supravieţuire ale bolnavilor de cancer de colon

on . . Accesări: 2135

 

 

 

Potrivit unui studiu publicat în Journel of Clinical Oncology, bazat pe studierea evoluţiei postoperatorii a aproape 1600 de pacienţi, bolnavii de cancer de colon care au un nivel ridicat de vitamina D în sânge au şanse mari de supravieţuire decât ceilalţi.

Acesta este primul studiu care face o corelaţie între supravieţuirea pe termen lung a pacienţilor cu cancer de colon şi nivelul vitaminei D din sânge. S-au analizat probe de sânge de la aproape 1.600 pacienţi care fuseseră operaţi de cancer la colon.

S-a descoperit că prezenţa vitaminei D avea cel mai mare efect la bolnavii cu cancer în stadiul 2, atunci când tumora poate fi destul de mare, dar boala nu s-a extins în restul organismului. 

Trei sferturi dintre pacienţii cu cel mai mare nivel de vitamină D erau în viaţă la cinci ani după operaţie, în comparaţie cu mai puţin de două treimi dintre cei cu nivelurile de vitamina D cele mai mici.

Vitamina D, cunoscută sub numele de "vitamina soarelui", este produsă în organism atunci când pielea este expusă la soare. Vitamina se găseşte şi în unele alimentare, precum grăsimea din ficatul de peşte, ouăle şi peştele gras (somon, hering şi macrou). Ea este cunoscută pentru rolul său de stimulent în absorbţia calciului şi în formarea oaselor. Unele studii au sugerat, de asemenea, o legătură între nivelurile scăzute de vitamina D şi riscurile mai mari de a dobândi o seamă de afecţiuni acute şi cronice.

Malcolm Dunlop, de la Universitatea din Edinburgh, care a condus realizarea studiului, a subliniat că descoperirile 'sunt promiţătoare, dar este important de reţinut ca acesta este un studiu de observare' şi că sunt necesare studii clinice atent concepute înainte de a putea confirma dacă administrarea suplimentelor de vitamina D creşte probabilitatea de supravieţuire a celor afectaţi de cancer la colon.

Cancerul de colon, numit şi colorectal, se situează pe locul al doilea ca frecvenţă în Europa între toate tipurile de cancer, aproximativ 447.000 de noi cazuri fiind diagnosticate în 2012, a informat organizaţia umanitară Cancer Research UK, care a finanţat acest studiu. 

Cercetătorii au declarat că intenţionează să facă un studiu clinic pentru a testa dacă administrarea de vitamina D, în combinaţie cu chimioterapia, poate îmbunătăţi rata de supravieţuire în cancerul de colon.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!