Noutati

Organizaţia Salvaţi Copiii donează echipamente de 500.000 lei maternităţilor din Moldova

on . . Accesări: 1233

 

 

 

Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie 'Elena Doamna' din Iaşi şi Spitalul Orăşenesc Hârlău au primit de la organizaţia Salvaţi Copiii aparatură în valoare de 23.600 de euro, această acţiune deschizând seria unor dotări de peste 115.000 de euro iniţiate de organizaţie în această săptămână, în care sunt incluse zece unităţi medicale din zona Moldovei.

'În spatele cifrelor se află vieţi umane iar în maternităţile din România prea mulţi copii dispar în primele săptămâni de viaţă.

Ne întoarcem astăzi în regiunea Moldovei pentru a dona două echipamente esenţiale în primele zile de viaţă ale micuţilor născuţi înainte de termen şi pentru a atrage din nou atenţia asupra sprijinului de care avem nevoie din partea oamenilor şi a companiilor pentru a putea continua eforturile de salvare a copiilor născuţi prematur', a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

Preşedintele organizaţiei, Andi Moisescu, a remarcat că Salvaţi Copiii a reuşit, în ultimii doi ani, să doteze câteva zeci de secţii de nou-născuţi cu echipamente specifice naşterilor premature.

"Acestea diferă de la spital la spital, în funcţie de specificul fiecărei maternităţi în parte: singura constantă este preţul ridicat al acestor aparate, pe care spitalele din România, adesea neprioritare pentru bugetul de stat, nu şi le pot permite, ceea ce automat se răsfrânge asupra pacientelor şi copiilor abia veniţi pe lume", a afirmat Moisescu.

Echipamentele ce vor fi donate în această săptămână au fost alese astfel încât să răspundă necesităţilor fiecărei unităţi în parte, astfel: Spitalul Clinic de Obstretică-Ginecologie 'Elena Doamna', Iaşi - un aparat de suport respirator, Spitalul Orăşenesc Hârlău - un incubator nou-născuţi, Spitalul Judeţean de urgenţă Botoşani - un incubator terapie intensivă, Spitalul municipal Vatra Dornei - un incubator de transport, Cabinetul medical Pătrăuţi - un ecograf portabil, Spitalul judeţean de urgenţă Neamţ - 4 pulsoximetre, un monitor funcţii vitale, un cântar bebeluşi şi o cutie senzori neonatali, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău - 2 monitoare funcţii vitale şi un pulsoximetru.

Spitalul Municipal de Urgenţă Roman va primi o masă radiantă de reanimare, un monitor cardiorespirator, un aspirator secreţii, un aparat aerosoli, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui - un aparat de suport respirator, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ - 4 pulsoximetre, un monitor funcţii vitale, 4 cutii senzori neonatali, un cântar, Spitalul Judeţean de Urgenţă 'Sfântul Pantelimon', Focşani - un aparat de suport respirator.

"Fiecare aparat reprezintă o şansă în plus la viaţă pentru copiii născuţi înainte de termen. O maternitate se poate lăuda cu cel mai bine pregătit personal medical, însă, atâta timp cât medicii lucrează cu aparatură învechită, pe alocuri nefuncţională, eforturile lor devin zadarnice. Iar acest fapt este valabil mai ales când vine vorba de prematuri: în cazul lor orice defecţiune a echipamentelor, orice complicaţie se poate dovedi fatală', a afirmat Marilena Ţubucanu, şef al secţiei de neonatologie din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

Potrivit statisticilor, România se menţine şi anul acesta pe primul loc în clasamentul nefericit al mortalităţii infantile la nivelul întregii Uniuni Europene, cu o rată de 9 la 1.000 de nou-născuţi vii, faţă de media europeană de 4,1 la mie. În regiunea Moldova, raportul este de circa 10,2 la mie, cu recorduri în judeţele Botoşani (12,4) şi Bacău (12).

Cifrele rămân disproporţionate, cu atât mai mult cu cât, potrivit estimărilor Salvaţi Copiii, o treime din aceste decese ar putea fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame şi copii şi prin echiparea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!