Noutati

Bănicioiu: Pacienţii Institutului Oncologic Bucureşti aşteptau trei-patru luni la Radioterapie

on . . Accesări: 1427

 

 

 

"Cea mai mare neregulă" descoperită la Institutul oncologic Fundeni a fost faptul că pacienţii erau nevoiţi să aştepte şi patru luni pentru un tratament la Radioterapie, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

"Am şi schimbat conducerea de acolo. Deci, prima neregulă peste care nu trebuia trecut este faptul că, la Radioterapie, bolnavii, pacienţii aşteptau şi câte trei-patru luni. Şi cu asta cred că putem pune punct.

Este cea mai mare neregulă dincolo de cele administrative sau de cele de igienă. Dar peste chestiunea aceasta în nicio ţară civilizată nu se poate trece. De asta am schimbat managerul", a spus Bănicioiu, întrebat de un jurnalist ce nereguli a descoperit la Fundeni.

Cu această ocazie, ministrul Bănicioiu a anunţat că din toamnă intră în derulare, pentru prima dată în ultimii 24 de ani în România, un program naţional pentru radioterapie.

"După 24 de ani de reformă, România nu a avut niciodată o strategie pe radioterapie. Facem anul acesta cu foarte mare întârziere, care repet, nu îmi aparţine nici mie, nici dumneavoastră, dar în sfârşit punem la cale acest program naţional pe care îl face ministerul Sănătăţii, pe fonduri de la Banca Mondială printr-un Memorandum care deja s-a semnat acum două săptămâni, şi din această toamnă intră în derulare", a spus ministrul sănătăţii.

Ministrul Bănicioiu, însoţit de europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, a vizitat miercuri câteva secţii ale spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

Ministrul sănătăţii Nicolae Băniciou a efectuat la începutul acestei luni un control la Institutul Clinic Fundeni, Institutul "C.C. Iliescu" Institutul oncologic Bucureşti, în debutul inspecţiilor efectuate în 77 de spitale din ţară. Controlul a vizat respectarea criteriilor de internare, întocmirea şi eliberarea decontului de cheltuieli, întocmirea, respectarea şi raportarea listelor de prioritate pentru cazurile programabile, potrivit Contractului cadru.

Cabinetele a trei medici de la Institutul Clinic Fundeni au fost controlate marţi dimineaţă de către poliţişti, a confirmat pentru AGERPRES managerul institutului, Carmen Orban, fără a preciza însă specialităţile medicilor verificaţi.

Peste 100 de poliţişti au efectuat, marţi dimineaţă, 26 de percheziţii domiciliare în Capitală şi în judeţele Sibiu, Dolj şi Ilfov într-un dosar care priveşte întocmirea de reţete false pentru bolnavii de cancer decontate prin Casa de Asigurări Bucureşti, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Vor fi puse în executare 13 mandate de aducere, persoanele vizate urmând a fi conduse la sediul Poliţiei Capitalei, unde vor fi audiate de către poliţişti şi procurori. Acuzaţiile aduse persoanelor fizice şi juridice cercetate sunt înşelăciune, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, evaziune fiscală, spălare de bani, dare şi luare de mită.

"Dosarul penal aflat în instrumentarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, vizează întocmirea de reţete false în domeniile oncologic şi hematologic care au fost decontate prin CASMB. Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la 3.500.000 de euro", conform comunicatului Poliţiei.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!