Noutati

Medicii de familie: Dacă vom continua să facem hârtii, nu vom rezolva nimic

on . . Accesări: 1115

 

 

 

Societatea Naţională de medicina Familiei (SNMF) a propus pentru noul pachet de servicii medicale de bază o debirocratizare clară a activităţii medicilor de familie, a declarat preşedintele organizaţiei, dr. Rodica Tănăsescu.

"Sunt multe neclarităţi în transformarea principiilor pachetului de bază în servicii decontabile. Noi am considerat necesar să existe un proiect pilot, să nu fie pusă o ţară întreagă într-o tulburare.

Avem propuneri depuse privitor la debirocratizarea clară şi necesară şi alocarea unui timp efectiv pe care să îl alocăm pacienţilor. Dacă vom continua să facem hârtii, nu vom rezolva nimic. Există şi un scepticism în ceea ce priveşte legislaţia şi stabilitatea din sistem", a arătat dr. Tănăsescu.

Preşedintele SNMF a atenţionat şi asupra problemei reţetei unice pentru pacientul cronic.

"Pacientul cronic are dreptul la o reţetă lunară pentru bolile cronice. Dacă pacientul primeşte reţeta compensată pe anumite patologii, medicul de familie nu-i va putea prescrie o altă reţetă compensată pentru alte boli cronice de care suferă", a explicat dr. Tănăsescu.

Medicii de familie au ridicat şi problema prevenţiei, introdusă în pachetul de servicii medicale. Însă, au subliniat ei, este necesar ca populaţia şi cunoască şi obligaţiile, motiv pentru care au propus derularea unei campanii de informare privind prevenţia şi a unui program special care să nu fie decontat din fondul de asigurări.

Reprezentanţii medicilor de familie consideră că ar fi necesar să fie prezentat un studiu de fezabilitate privind introducerea pachetului de servicii medicale de bază, care să vizeze şi costurile din sistem.

Dr. Sandra Alexiu de la SNMF a prezentat problemele existente în sistemul informatic SIUI, cea mai gravă dintre acestea fiind, potrivit ei, cea referitoare la calitatea de asigurat.

"Există discordanţe între ceea ce afişează sistemul şi ceea ce afişează când este interogat pe site-ul CNAS. medicii nu trebuie să urmărească taloane de pensii, cât câştigă pacienţii. Sistemul informatic ar trebui să facă aceste lucruri, să prezinte aceleaşi date şi uniform", a arătat Alexiu.

Preşedintele Casei Naţionale de asigurări de sănătate, Radu Ţibichi, a precizat că prevenţia pentru pachetul minimal va fi decontată din anul 2015.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!