Noutati

A fost realizat primul transplant hepatic la Spitalul Sfânta Maria

on . . Accesări: 2176

 

 

 

A fost realizat primul transplant hepatic la spitalul "Sfânta Maria" în cadrul Centrului de transplant Hepatic şi Pancreatic de o echipă de medici coordonată de prof. dr. Irinel Popescu.

"Este un moment foarte important. Echipa a fost una formată la Institutul Clinic Fundeni în decursul mai multor ani. În acest moment, echipa de transplant a spitalului Sfânta Maria este complet formată.

Încercăm să fim continuatorii unor proiecte mari. Este vorba de continuarea unei şcoli chirurgicale", a declarat vineri, după operaţia de transplant, managerul spitalului, Narcis Copcă.
Managerul a precizat că donatorul a fost o femeie din Oradea, în vârstă de 52 de ani, iar receptorul - o profesoară în vârstă de 40 de ani care avea ciroză hepatică.
Copcă a spus că spitalul Sf. Maria are aprobate opt operaţii de transplant pentru acest an, însă va solicita mai multe dacă lucrurile merg bine.
"Tindem spre 30 de operaţii de transplant pentru acest an. Lista de aşteptare este de 10-11 pacienţi şi avem încă câţiva în studiu", a spus reprezentantul spitalului Sf. Maria.
El a lăudat echipa de anestezişti şi terapie intensivă, condusă de medicul Laura Popa, echipă care a fost "şcolită" la I.C. Fundeni, în SUA şi în Europa Occidentală.
Prof. dr. Irinel Popescu a lăudat investiţia mare care a fost făcută de Primăria Capitalei în acest spital.

"Narcis Copcă a ştiut să-şi formeze o echipă care poate să-şi desfăşoare activitate de transplant hepatic independent. Operaţia de astăzi a decurs după acelaşi tipic ca cele de la I.C. Fundeni. La I.C. Fundeni căutăm să diversificăm tehnicile de transplant hepatic", a declarat prof. dr. Irinel Popescu, coordonatorul programului de transplant hepatic.
El a spus că în viitor ar putea fi deschise centre de transplant în Moldova şi în Transilvania.
Prezent la conferinţa de presă, directorul ASSMB, Bogdan Gangură, a spus că Primăria Capitalei a investit 15,5 milioane de euro în această unitate pentru achiziţionare de aparatură medicală şi utilităţi. Potrivit lui, la începutul săptămânii viitoare se va face recepţia de la mansarda etajelor VI şi VII ale spitalului Sf. Maria.

Chirurgul Cătălin Pivniceru, supravieţuitorul accidentului aviatic din 20 ianuarie, a spus că pentru el această zi reprezintă "o dublă bucurie", întrucât a participat pentru prima dată după accident la o operaţie uşoară alături de o colegă. Medicul a mai spus că şi-a reînceput activitatea în cursul acestei săptămâni.
"Când voi fi recuperat sută la sută, voi pleca fără nicio reţinere pentru a participa la o viitoare activitate de prelevare de organe", a mai declarat chirurgul.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!