Primul caz de gripă de tip AH3 a fost înregistrat în judeţul Dolj, fiind primită confirmarea în urma examenului de laborator de la Institutul Cantacuzino Bucureşti.
Potrivit DSP Dolj, în această săptămână în judeţ s-au înregistrat 969 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) şi 524 cazuri de pneumopatii acute, numărul total al cazurilor de viroze înregistrat fiind uşor scăzut faţă de valoarea înregistrată în săptămâna anterioară (1.571 cazuri), şi sub valorile înregistrate în aceiaşi perioadă a anului trecut.
De asemenea, ponderea spitalizărilor din numărul total de cazuri a fost 16,82%, iar pentru că există dovada circulaţiei de virusuri gripale în populaţie, această săptămâna a fost caracterizată de DSP Dolj prin 'activitate gripală sporadică'.
De menţionat că săptămâna trecută în judeţ au fost înregistrate două cazuri de gripă (un caz cu virus tip AH1 şi unul cu virus gripal tip B) confirmate prin examen de laborator la Institutul Cantacuzino Bucureşti.
Sursa: AGERPRES