Noutati

4.600 de bistriţeni suferă de o formă de cancer

on . . Accesări: 2363

 

 

 

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, Anca Andriţoiu, a făcut public că un număr de 4.659 de bistriţeni sunt înregistraţi în evidenţele acestei instituţii cu diverse forme de cancer, dintre care 718 cu cancer la sân, iar 633 cu cancer de col uterin.

În anul 2013 au fost depistate 795 de noi cazuri de cancer, cu 65 mai multe decât în anul precedent, tendinţa de creştere fiind menţinută în ultimii ani.

Dintre cazurile noi, cele mai multe (120) sunt de cancer bronhopulmonar, urmate de cancer colorectal (91), de stomac (71), de sân (53), de pancreas (49) şi de col uterin (47).

În data de 4 februarie se marchează, la nivel mondial, Ziua de Luptă împotriva Cancerului, în acest an atenţia autorităţilor din domeniu fiind focalizată pe demontarea unor "mituri" legate de această boală, cum ar fi că nu există simptome pentru cancer, că nu se poate face nimic în privinţa acestuia şi că persoanele afectate nu ar avea dreptul la îngrijiri

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!