Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat că guvernul s-a angajat în faţa partenerilor internaţionali şi în faţa opiniei publice să ia măsura de reducere a contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) în semestrul doi al anului viitor, dar decizia se va lua în luna aprilie.
"Guvernul s-a angajat în faţa partenerilor internaţionali şi în faţa opiniei publice să ia măsura de reducere a CAS (n.r reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale) în semestrul doi al anului viitor, asta ar însemna chiar de la 1 iulie, dacă nu se pot face rectificări înainte de 1 iulie potrivit legii responsabilităţii fiscale.
Pentru a avea adoptată această măsură la începutul semestrului doi al anului viitor trebuie identificate sursele de finanţare sau crescută capacitatea de colectare. Acestea sunt deja măsuri la care se lucrează şi pe partea de fundamentare de venituri. O discuţie cu partenerii internaţionali a fost că decizia se va lua în luna aprilie, urmează vizita lor în ianuarie şi încă una în aprilie", a spus Voinea.
În prezent, cotele de contribuţii de asigurări sociale plătite de angajator sunt: pentru condiţii normale de muncă (pensii) - 20,8%, asigurări de sănătate - 5,2%, fond concedii şi indemnizaţii - 0,85%, fond de şomaj- 0,5%, fond de garantare a creanţelor salariale - 0,25%.
Angajatul plăteşte contribuţii sociale astfel: asigurări de sănătate - 5,5%, fond de şomaj - 0,5% şi contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat (pensii) - 10,5%.
Sursa: AGERPRES