Alăptarea copiilor pe perioade mai lungi nu micşorează riscul acestora de a deveni supraponderali sau obezi

on . . Accesări: 1866

crystal-karges rsAlăptarea copiilor pe perioade mai lungi de timp nu are efectul de a scădea riscul ca aceştia să devină supraponderali sau obezi în timpul copilăriei, conform unui nou studiu european care infirmă concluziile privind efectele benefice ale alăptării pe perioade mai îndelungate, informează LiveScience.com.

Cercetătorii au comparat două grupuri de copii de 11 ani, un grup de copii alăptaţi la sân o perioadă mai îndelungată şi respectiv un grup de copii alăptaţi mai puţin la sân sau chiar deloc. Ei nu au putut identifica, din comparaţiile dintre cele două grupuri, nicio diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte riscul de obezitate.

"Desigur însă că alăptarea la sân are şi alte avantaje pentru sănătate", printre acestea numărându-se scăderea riscului de a suferi infecţii gastrointestinale şi al apariţiilor de eczeme, precum şi o îmbunătăţire a funcţiilor cognitive ale copiilor, conform cercetătorilor coordonaţi de Richard Martin, profesor de epidemiologie la Universitatea din Bristol (Anglia).

Rezultatele acestui studiu au fost publicate în ultimul număr al revistei Journal of the American Medical Association.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!