Circa 3.000 de copii de mai puţin de cinci ani mor în
fiecare zi în regiunea Asia-Pacific, au informat într-un comunicat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)
şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (Unicef),
relatează AFP. Această mortalitate infantilă ar putea fi redusă într-o manieră
semnificativă dacă guvernele din regiune ar da dovadă de voinţă politică
suficientă pentru a o combate, precizează cele două organizaţii."Cea mai
mare parte a acestor decese, deseori asociate cu lipsa de hrană, au loc din cauza unor situaţii pe care
aceste guverne le-ar putea combate şi împiedica", afirmă cele două agenţii
ONU, subliniind că populaţiile aflate în situaţii grave nu au acces la
tratamente şi la sisteme de prevenire.
"Cu intervenţii medicale simple, multe dintre aceste decese în rândul copiilor ar putea fi evitate", a estimat dr. Shigeru Omi, directorul regional al OMS pentru regiunea Asia-Pacific, care participă la un seminar de trei zile al Naţiunilor Unite deschis la Vientiane, capitala statului Laos, în legătură cu acestă teme. (Rompres)