Categoriile speciale vor beneficia de medicamente ieftine, dar "compensate"
Medicamentele pentru femei gravide, lăuze, copii şi veterani de război (grupe denumite generic "categorii speciale") vor fi compensate, potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 38/2005, la preţuri de referinţă (cel mai mic preţ). Prin acest act normativ se reglementează şi eliberarea medicamentelor fără prescripţie medicală (OTC-uri), la preţul de referinţă. În 2004, când nu a existat preţul de referinţă, s-au consumat OTC-uri pentru copii în valoare de 1.300 de miliarde de lei. Prin introducerea preţurilor de referinţă se estimează economii în valoare de 500-600 de miliarde de lei, a declarat într-o conferinţă de presă, prof. dr. Cristian Vlădescu, preşedintele CNAS. OTC-urile vor fi adăugate la lista cu medicamente compensate.(Rompres)