Propunere legislativă privind informaţiile referitoare la medicamente

on . . Accesări: 2942

medicamente.jpgPacienţii trebuie să aibă acces la informaţii mai clare şi mai cuprinzătoare privind medicamentele eliberate pe bază de reţetă, au solicitat deputaţii europeni, care au votat miercuri o legislaţie referitoare la acest subiect. Aceasta legislaţie presupune informaţii obiective privind caracteristicile medicamentelor şi bolile pentru care sunt recomandate, precum şi prevenirea informaţiilor nesolicitate sau a publicităţii mascate. Modificările aduse de deputaţi la propunerea legislativă se bazează pe principiul fundamental că pacienţii trebuie să aibă dreptul de a obţine informaţii corecte şi imparţiale privind medicamentele. Prin noua legislaţie sunt clarificate obligaţiile şi posibilităţile companiilor farmaceutice de a transmite informaţiile referitoare la medicamente, precum şi rolul statelor membre în acest domeniu.

Parlamentul European a adoptat două rapoarte legislative: un regulament privind aspectele tratate la nivel european (564 voturi pentru, 41 împotrivă şi 45 de abţineri) şi o directivă privind regulile aplicabile de statele membre la nivel naţional (558 voturi pentru, 42 împotrivă şi 53 de abţineri). Aceste texte urmează a fi discutate în cadrul Consiliului.

Þinând cont de cantitatea de informaţii neverificate pe internet privind medicamentele, pacienţii trebuie să poată fi informaţi de către cei care cunosc aceste produse cel mai bine. Deputaţii consideră că firmele care produc medicamente trebuie să furnizeze informaţii de bază, precum caracteristicile produsului, eticheta şi prospectul şi o versiune accesibilă în mod public a raportului de evaluare. Companiile farmaceutice pot furniza şi alte informaţii nepromoţionale, ca de exemplu cele privind schimbările de ambalaj sau de preţ, dar numai după ce au primit autorizarea din partea autorităţilor competente din statele membre.

Publicitatea evidentă este deja interzisă în Uniunea Europeană, dar interpretarea diferită a regulilor în diferite state membre face ca diferenţa dintre informaţie şi publicitate să fie foarte mică. Pentru a clarifica acest lucru, deputaţii consideră că trebuie interzisă difuzarea informaţiilor referitoare la medicamentele eliberate pe bază de reţetă prin intermediul radioului şi televiziunii, aşa cum a propus Comisia, dar şi în media. Personalul medical care pune la dispoziţia publicului informaţii referitoare la medicamente trebuie să declare în mod public interesele sau legăturile cu companiile farmaceutice.

Deputaţii subliniază că statele membre sunt responsabile pentru adoptarea regulilor naţionale prin care să se asigure că publicul larg dispune de informaţii obiective şi neutre legate de medicamentele comercializate în statul respectiv. Acestea includ informaţiile legate de prospect, raportul de evaluare a produsului şi informaţii privind bolile şi condiţiile de sănătate care trebuie tratate cu medicamentul respectiv. Statele membre trebuie să asigure crearea unor website-uri speciale pentru acest tip de informaţii şi orice tip de materiale de informare trebuie să fie într-un format accesibil persoanelor cu dizabilităţi./Agerpres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!