După cinci ani de discuţii pe marginea stabilirii unui program unitar de lucru în Europa, statele comunitarea au ajuns, în sfîrşit, la un acord. Þările din UE au convenit că cetăţenii nu ar trebui să lucreze mai mult de 48 de ore pe săptămână, decât dacă doresc ei, iar angajaţii pe perioadă determinată vor beneficia din prima zi de aceleaşi drepturi ca şi cei permanenţi. Decizia a fost luată în cadrul comisiilor de specialitate ale Parlamentului European, deşi votul în plen urmează să aiba loc luna aceasta. Cel mai mare opozant al adoptării unei directive privind modificarea unor reglementari mai vechi în UE, stabilite încă din 1993, este Marea Britanie. De altfel, Marea Britanie este una dintre beneficiarele derogărilor de la aceste prevederi, care permite majorarea acestei limite pînă la 78 de ore pe săptămînă, dacă salariatul este de acord.

Practic, actualizarea directivei intervine ca urmare a unei decizii a Curţii Europene de Justiţie, care estimează faptul că toate orele de permanenţă telefonică trebuie să fie decontate din timpul de lucru săptămânal, la fel şi timpul de permanenţă. Pentru a se evita anumite consecinţe negative noul proiect propune introducerea unei noi noţiuni în cazul medicilor şi anume: "partea inactivă a timpului de gardă".

Parlamentul European admite majorarea numărului de ore de lucru pe săptămână, cu condiţia să existe acordul salariatului, însă introduce o serie de limite: 60 de ore săptămânal, calculate pentru o perioadă de trei luni, sau 65 de ore în absenţa convenţiei colective. Deputaţii au identificat prin “timp de gardă” perioada în care “lucrătorul are obligaţia de a fi disponibil pentru a putea interveni la solicitarea angajatorului pentru exercitarea activităţii şi a atribuţiilor sale”. Această prevedere vizează cu precădere personalul medical. În schimb, Consiliul consideră că partea inactivă a timpului de gardă nu trebuie considerată ca timp de lucru, însă acceptă amendamentul dacă el nu contravine legislaţiei naţionale.