Medicamente biotehnologice pentru tratamentul cancerului

on . . Accesări: 2770

medicamente-cancer.jpgNumărul pacienţilor din România afectaţi de diverse tipuri de cancer a depăşit 360.000 la sfârşitul lui 2007 şi se află în continuă creştere. Pentru aceştia, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a duratei medii de supravieţuire sunt elemente esenţiale. Compania A&D Pharma a inclus în portofoliul său noi medicamente biotehnologice produse de Amgen pentru tratamentul cancerului: Neupogen® Aranesp® disponibile pe piaţa românescă din 2007, Neulasta® care va fi găsit pe piaţa din România din acest an, şi Vectibix® care va fi disponibil din 2009.
Medicamentele biotehnologice se numără printre cele mai noi şi eficace tratamente ale unor boli grave, precum cancerul, bolile renale şi alte afecţiuni cronice. Acestea reprezintă 20% din medicamentele de pe piaţă, procentajul fiind în continuă creştere. Peste 50% din noile medicamente în curs de elaborare se bazează pe biotehnologie, iar majoritatea terapiilor cu adevărat inovatoare provin din domeniul biotehnologiei.

''Suntem bucuroşi să ne unim forţele cu Amgen şi să participăm împreună cu autorităţile din România la dezvoltarea şi ameliorarea protocoalelor naţionale. Dorim să implementăm registre naţionale ale pacienţilor în parteneriat cu universităţile de medicină din România. Pentru comunitatea ştiinţifică, pentru medicii oncologi şi hematologi, vrem să creăm un mediu ştiinţific autentic prin extinderea dezvoltării activităţilor clinice. Atingând toate aceste obiective, credem cu tărie că vom reuşi să ajutăm pacienţii români să lupte cu bolile grave'', a declarat Dragoş Dinu, de la A&D Pharma.

''Amgen a fost una dintre primele companii care au conştientizat faptul că prin biotehnologie se pot dezvolta terapii noi care pot ajuta cu adevărat pacienţii'', a spus dr. Alessandro Slama, director comercial Amgen pentru Europa Centrală şi de Est. România, fiind nou intrată în Uniunea Europeană, este o piaţă în continuă creştere şi, totodată, atractivă pentru noi, din perspectiva produselor biotehnologice. A&D Pharma s-a dovedit a fi partenerul ideal pentru intrarea Amgen pe piaţa românească, ca parte a unui program internaţional de extindere, menit să permită accesul cât mai multor pacienţi la întreg portofoliul nostru de medicamente cu adevărat vitale.'' Pentru ambele companii, cele mai importante obiective sunt dezvoltarea ştiinţifică şi ameliorarea tratamentelor prin oferirea de soluţii noi medicilor oncologi şi hematologi din România.

''Cu un număr de peste 45 de molecule în curs de dezvoltare şi un buget anual de cercetare şi dezvoltare ce depăşeşte suma de 3 miliarde USD, Amgen a desfăşurat până la finele lui 2006 un amplu program de studii clinice. În anul 2007, peste 55.000 de pacienţi din 39 ţări au fost incluşi în peste 250 de studii la nivel mondial. În România, peste 240 de pacienţi au fost incluşi în 9 studii clinice separate, provenind din aproximativ 70 de locaţii active în întreaga ţară'', a adăugat dr. Jacek Nowak, director medical Amgen pentru Europa Centrală şi de Est. Produsele Amgen vor fi distribuite în România prin divizia MagnaPharm din cadrul Mediplus, parte a A&D Pharma, care pe lângă serviciile logistice va asigura şi servicii de marketing, promovare şi relaţionare cu organismele de reglementare în domeniul sănătăţii din România.  /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!