Legea pentru o alimentaţie sănătoasă în şcoli, promulgată de preşedinte

on . . Accesări: 3476

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar, care prevede interzicerea distribuirii, comercializării şi preparării alimentelor nerecomandate hranei copiilor pe timpul şcolarizării. Potrivit actului normativ, Ministerul Sănătăţii va întocmi şi actualiza o listă a alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor, conform recomandărilor specialiştilor în nutriţie. Inspectoratele şcolare vor prelua această listă şi o vor comunica unităţilor de învăţământ. Alimentele nerecomandate sunt considerate cele care au un aport suplimentar de grăsimi, zahăr, sare, îndulcitori, aditivi alimentari şi au un efect dăunător asupra sănătăţii.
 Meniurile servite în cantinele unităţilor de învăţământ vor fi avizate de specialişti în nutriţie acreditaţi de Ministerul Sănătăţii, prevede legea. Iniţiatorii actului normativ au justificat necesitatea acestuia prin faptul că în incintele unităţilor de învăţământ există magazine care desfac produse incompatibile cu vârsta copiilor şi trebuie preîntâmpinată o situaţie cu "adevărat dramatică", în condiţiile în care 30% dintre oameni sunt obezi. /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!