Vânzarea ţigărilor, permisă la mai puţin de 50 de metri de şcoală

on . . Accesări: 3318

Comercializarea ţigărilor la mai puţin de 50 de metri de spitale şi şcoli va fi permisă, potrivit unui amendament adus de Senat la OUG privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului de tutun, adoptată săptămâna trecută cu 53 de voturi "pentru", trei "împotrivă" şi trei abţineri. În textul iniţial al OUG se prevedea interzicerea comercializării acestor produse de către unităţile economice situate în incinta sau la o distanţă mai mică de 50 de metri faţă de orice acces în spitale şi unităţi de învăţământ, cu excepţia celor de învăţământ superior.
Însă, potrivit unui amendament adus de Comisia juridică şi adoptat ulterior în plen, va fi interzisă comercializarea produselor din tutun în spitale şi unităţi de învăţământ, cu excepţia unităţilor de învăţământ superior, eliminându-se prevederea referitoarea la distanţa de 50 de metri. Tot în urma unei propuneri a senatorilor jurişti a fost eliminat din OUG articolul care prevede înfiinţarea unui Centru Naţional pentru Controlul Tutunului (structură fără personalitate juridică), în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice. Potrivit unui alt amendament, elevii şi studenţii care încalcă prevederi ale acestei legi nu vor mai putea efectua 20 de ore de muncă în slujba comunităţii ca alternativă la amenzile de 100-500 de lei. Pe de altă parte, intervalul amenzilor cuprinse între 2.500-5.000 de lei a fost înlocuit cu 250-1.000 de lei.
 Textul urmează să fie trimis mai departe Camerei Deputaţilor.
 Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 5/2008 pentru modificarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun vizează armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene în ce priveşte prevenirea şi combaterea consumului de tutun, inscripţionarea pachetelor de tutun, locurile unde este permis consumul de produse de tutun, sancţiunile aplicate.
 OUG prevede că în spaţiile publice închise fumatul este permis doar în camere special amenajate, care să deservească exclusiv fumatul, să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces în spaţiul public, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie, scrumiere şi să fie marcate cu indicatoare. De asemenea, fumatul este permis în baruri, discoteci, restaurante şi alte locuri publice numai în spaţii special amenajate, care să reprezinte cel mult 50% din suprafaţa spaţiului public destinat clienţilor, să fie delimitate de restul spaţiului public închis, să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces în spaţiul public, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie, scrumiere şi să fie marcate cu indicatoare. Prevederea nu este valabilă însă pentru unităţile unde spaţiul destinat clienţilor este mai mic de 100 de metri pătraţi, dacă proprietarul stabileşte avertismentul "În această unitate fumatul este permis".
De asemenea, se interzice vânzarea ţigărilor la bucată şi a pachetelor care au mai puţin de 20 de ţigări. /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!