Ministrul solicită CNAS clarificarea normelor de aplicare a contractului-cadru

on . . Accesări: 3845

Ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că i-a solicitat preşedintelui Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, Vasile Ciurchea, ca într-o săptămână să vină cu o propunere pentru clarificarea normelor de aplicare a contractului-cadru pe 2008. "Este norma casei, dar i-am cerut preşedintelui să găsească o soluţie, chiar de natură legislativă. Dacă va fi nevoie să emitem un ordin de ministru, un ordin comun ministru-preşedinte CNAS, o vom face şi atunci procedura se reia şi poate să ducă la rezolvarea acestei situaţii. Dacă vor exista păreri că ordinul respectiv nu este suficient de clar, atunci trebuie modificat, ca să îl facem mai clar. Am cerut ca pe săptămâna viitoare să vină cu un punct de vedere" - a spus Nicolăescu.
 Ministrul a arătat că a primit mai multe sesizări din teritoriu referitoare la interpretarea abuzivă de către CNAS şi casele judeţene a condiţiilor acordării asistenţei medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008. "Cred că este o interpretare forţată din partea CNAS şi a caselor judeţene. Am primit mai multe semnale la MSP, dar, din păcate, problema nu e în curtea noastră, pentru că nu noi facem contractări. Dar l-am sesizat pe preşedintele CNAS şi i-am solicitat să vină, dacă e nevoie, cu o modificare a legislaţiei, iar dacă e o interpretare excesivă a legislaţiei actuale, să găsim soluţia să fie interpretată corect" - a afirmat Eugen Nicolăescu. El a subliniat că nu va permite să se ajungă la discriminări în privinţa medicilor care lucrează în spaţii închiriate (în comodat), cărora casele de asigurări le impun fie să renunţe la contractele de furnizori de servicii prin aceste cabinete, fie să îşi prezinte demisia de la unităţile sanitare de stat la care au contracte de muncă. "Nu cred că ajungem la discriminare. Pe mine mă interesează că este distorsionată concurenţa şi eu vreau să fie concurenţă, pentru că dacă există concurenţă cinstită şi corectă, atunci calitatea serviciilor creşte şi tarifele practicate de medici vor scădea. ªi de aici a plecat nemulţumirea mea pentru modul în care se aplică acum contractul-cadru" - a afirmat Nicolăescu. /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!