Candesartan aprobat pentru tratamentul insuficienţei cardiace

on . . Accesări: 4716

Atacand (candesartan cilexetil) un antagonist al receptorului de angiotensină produs de compania farmaceutică AstraZeneca a fost aprobat de FDA în tratamentul insuficienţei cardiace clasa NYHA II-IV, la bolnavii cu disfuncţie a ventricolului stâng (fracţia de ejecţie sub 40%), pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, scăderea perioadelor de spitalizare şi reducerea mortalităţii. Administrarea concomitentă a unui inhibitor ECA creşte eficienţa.

În cadrul studiului CHARM-Added (Candesartan in Heart Failure Assessment of Reduction Mortality and Morbidity-Added trial) au fost testaţi 2.548 de pacienţi cu insuficienţă cardiacă (clasa NYHA II-IV) simptomatică, cu FE sub 40%, care au beneficiat anterior de tratament cu un inhibitor ECA. Adăugând Atacand acestei terapii primare s-a înregistrat o reducere a riscului relativ de mortalitate cardiovasculară cu 15%.
 Doza iniţială recomandată este de 4 mg/zi administrată într-o singură priză, 32 de mg/zi fiind doza ţintă, la care se ajunge treptat, dublând doza iniţială la fiecare 2 săptămâni dacă este bine tolerată de pacient.
 Se recomandă monitorizarea atentă în cursul terapiei a tensiunii arteriale, a creatininei serice şi kaliemiei având în vedere efectele adverse care pot să apară în urma tratatmentului cu Atacand (hipotensiune, hiperkaliemie, creatinină crescută, etc.).

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!