CLARINOL, un nou tratament pentru persoanele supraponderale

on . . Accesări: 11247

Procentul persoanelor supraponderale din România este de aproximativ 60% din populaţia de peste 18 ani, respectiv aproape 10 milioane de locuitori, din care, însă, numai 3-4 milioane au fost diagnosticaţi de medicii specialişti. Compania Walmark a lansat recent în România suplimentul alimentar Clarinol, cu o formulă unică, eficientă în controlul greutăţii. Ingredientul special conţinut în  acest supliment este acidul linoleic conjugat, care are proprietatea de a facilita eliminarea grăsimilor din corp fără a afecta masa musculară.
 Formula noului medicament a fost creată în colaborare cu Institutul olandez Lipid Nutrition, institut cu o largă expertiză în domeniul nutriţiei pentru adulţi şi copii, afecţiuni cardiovasculare, imunitate, precum şi îmbunătăţirea memoriei.
 "Conform studiilor pe care le-am realizat pe o perioadă de 6 luni pe subiecţi supraponderali, consumul de Clarinol a contribuit vizibil la reducerea masei corporale, grăsimea fiind redusă de pe coapse şi abdomen, iar raportul dintre talie şi şolduri a scăzut", a declarat dr. Sandra Einerhand, directorul de nutriţie şi toxicologie din cadrul Lipid Nutrition.
 Noua terapie poate fi utilizată în egală măsură de femei şi bărbaţi, previne depozitele de grăsime, contribuie la menţinerea masei musculare, dar şi la reducerea colesterolului în sânge.
 Directorul Institutului Lipid Nutrition a subliniat că procesul de inhibare a grăsimilor se produce datorită unei enzime, doza eficientă fiind de 3,4 grame. Corpul se modelează reducându-se ţesutul adipos de pe abdomen şi coapse.
 Un lucru important, a precizat specialistul olandez, este acela că după tratament, care este bine să dureze între 2 şi 6 săptămâni, grăsimea nu se mai reface. Efectele sunt şi mai bune pe un termen şi mai lung.
 Trebuie administrate trei tablete de trei ori pe zi şi nu se cunosc efecte adverse şi nici interacţiuni cu alte medicamente. Costul unei cutii de 30 de tablete este de 399.000 lei vechi, iar de 60 tablete 696.200 lei vechi.
 Pentru a obţine efecte maxime se recomandă a se urma o dietă cu un conţinut caloric scăzut şi creşterea consumului de alimente ce conţin fibre vegetale. Totodată, este necesar un aport crescut de lichide, între 1,5 şi 2 litri pe zi.(Rompres) 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!