Probleme sexuale în adolescenţă

on . . Accesări: 14614

Adolescenţa constituie una dintre cele mai importante etape pentru viaţa sexuală a unei persoane. S-a spus chiar că întregul comportament al viitorului adult va depinde de atitudinea sa din adolescenţă, în momentul în care şi-a descoperit sexualitatea. O insuficientă prevenire şi pregătire a adolescentului în faţa descoperirii acestui fenomen nou, sexualitatea, poate influenţa foarte mult comportamentul

său, ducând la apariţia unor inhibiţii, care, în anumite circumstanţe pot deveni periculoase pentru profilul său sexologic.
 Foştii copii, deveniţi adolescenţi trăiesc o perioadă marcată de necesităţi vagi, imprecise datorită maturizării sitemului endocrine. Modificările corporale, de asemenea, nu pot trece neobservate: dezvoltarea caracterelor sexuale secundare illustrate de mărirea volumului sânilor, modificarea curburii şoldurilor la fete, apariţia pilozităţii pubiene şi axilare, schimbarea vocii la băieţi, precum şi aspectul cel mai important, modificarea caracterelor sexuale principale caracterizate prin mărirea şi maturizarea organelor genitale.
 În această perioadă adolescenţii se interesează de probleme pe care anterior le ignorau, caută să aibă înţelesuri cât mai exact al cuvântului “dragoste” întâlnit atât în operele literale, în limbajul cotidian sau pe canalele diferitelor sisteme de informaţie(filme, piese de teatru, reviste, lecture, cene din viaţa cotidiană etc.). Ei nu se mai mulţumesc cu răspunuri evazive,  naive asupra problemelor procreerii, asupra adevărului privind relaţiile sexuale convorbirile dintre colegi sau anumitei scene senzuale din spectacole, dărâmând explicaţiile puerile şi lămurind mecanismele fiziologice sexuale pe care le ignorau anterior.
 În aceste condiţii, reacţionând instinctiv, adolescentul porneşte la descoperirea acestei lumi noi şi atrăgătoare. Unele păreri preconcepute, de falsă pudoare, atât din partea părinţilor cât şi a educatorilor, pot complica şi mai mult problemele sexuale ale adolescenţilor, mai ales dacă le lasă să şi le rezolve singuri. În cazul abordării în discuţie a unor aspecte legate de funcţiile genitale, de relaţiile între sexe, convorbirile adulţilor în faţa tinerilor ocolesc deseori cea mai mică aluzie la viaţa sexuală.
 Astfel, adolescenţii ajung să cunoască aceste fenomene naturale sub aspectul lor cel mai indecent sau cel mai scârbos, cu implicaţii foarte negative pentru viaţa lor sexuală. Acest “imposibil dialog”, acest “stop comunicativ”, pe care-l pot întâlni adolescenţii din partea părinţilor şi educatorilor, le stimulează curiozitatea, căutând în şi mai mare măsură să cunoască transformările intime din perioada pubertăţii, blocându-le uneori interesul pentru alte domenii ale cunoaşterii. Unii din ei, văzând că educatorii şi părinţii consideră aceste apecte ca ruşinoase, scandaloase, inabordabile, se neliniştesc, devenind bărbaţi sau femeie, prezintă modificări psihoafective caracterizate printr-o stare de nelinişte care le influenţează foarte mult comportamentul. Din aceste considerente este necesar de a preveni, de a informa în mod deschis adolescenţii, cât mai exact, într-un mod cât mai ştinţific, asupra formelor pe care le ridică viaţa sexuală la specia umană.
 Într-un prim stadiu ai pubertăţii, tânărul evită relaţiile cu sexul opus, având un fel de teamă faţă de femeie, comportarea sa fiind foarte echivocă. Acest aspect este ilustrat de manifestările de inamiciţie, de şicane reciproce pe care le întâlnim uneori în relaţiile dintre fete şi băieţi în clasele mixte ale şcolii generale. Asistăm astfel la grupuri de băieţi care se războiesc cu fete, în multe cazuri legate de climatul la unele materii de învăţământ.
 De cele mai multe ori această tendinţă trece neobservată de către educatori şi chiar de copii. După această perioadă de teamă şi şovăială adolescentul începe să-şi manifeste virilitatea printr-un comportament agresiv, uneori exagerat, chiar şi cei timizi căutând compania fetelor şi apropierea acesteia. Am văzut că, în perioada pubertăţii, la fete, către vârsta de 11 ani încep să apară primele modificări caracterizate prin creşterea sânilor, pilozitatea pubiană şi axilară şi după câtva timp apariţia primei menstruaţii, care ilustrează modificările endocrine ale tinerei fete.Nu trebuie uitat că această fetiţă-femeie este încă un copil, având încă preocupări puerile.
  Apariţia feminităţii s-ar caracteriza printr-o fază de femeie-copil şi o fază de femeie-adolescentă. În prima fază, când fetiţa descoperă modificările pe care mai înainte nu le-a cunoscut, în general ea are un sentiment de jenă legat de apariţia menstruaţiei. În această fază un rol important îi revine mamei, care trebuie să-i explice cu răbdare, dar destul de prcis, aspectele fiziologice naturale ale fenomenelor care neliniştesc pe tânăra fată. Chiar dacă la şcoală începe să evite colegele de acelaşi sex “impubere”, probabil socotite copile, ea deseori îi invidiează pe băieţi şi uneori se plânge de faptul că “e fată şi nu băiat”.
 Aceste aspecte pot fi mult agravate de opiniile unor părinţi sau  cunoscuţi, care regretă că au o fată şi nu un băiat, cere, spun ei, se descurcă mai uşor în viaţă. La această vârstă unele din ele terminându-se că părinţii lor ar avea regrete asemănătoare, caută deseori cu destulă stângăcie dovezi, argumente că sunt iubite, exagerând intr-un sens sau altul, gesture, aprecieri sau discuţii care în mod obişnuit sunt considerate normale. Aceste atitudini capricioase trebuie atent observate de către părinţi, care, cu tact, solicitudine şi afecţiune, au datoria să ajute pe tânăra fată să tracă peste această fază critică din anii pubertăţii.
 Dar pe măsură ce trece timpul, starea afectivă se modifică vorbind la noutăţile pe care i le descoperă simţurile. Trăieşte intens cele mai mici evenimente, cele mai banale întâmplări, exagerându-le sensul şi semnificaţiile. În aceste faze îşi îndreaptă afecţiunea spre muzică, spre poezie, spre pictură, spre lucruri de mână, spre un animal domestic(câine, pisică etc.), iar în primul rand spre actorii de cinema, cântăreţii de muzică uşoară sau actorii de teatru.
Adolescenta în această fază leagă prietenii foarte strânse cu colege de acesaşi vârstă şi îşi caută printer ele o prietenă căreia să-i încredinţeze cele mai mici secrete şi de care crede că nu se va despărţi niciodată. În raport cu particularităţiile individuale ale celor două adolescente, prietenia lor poate avea o influenţă favorabilă sau defavorabilă asupra evoluţiei şi maturizării lor afective şi implicit asupra vieţii lor sexuale.
 În unele cazuri, două adolescente devin prietene intime cu scopul nemărturisit de a se sprijini reciproc sau, mai rar, unilateral în întâlnirile cu băieţii. În aceste condiţii susţinându-se reciproc, au mai mult curaj pentru unele comportări pe care n-ar îndrăzni să le aibe singure şi uneori afişează o cochetărie agresivă cu o vestimentaţie bizară, excentrică, foarte minimă, la o observaţie mai atentă părând mai mult rivale decât prietene, ilustrându-şi astfel feminitatea în devenire. În această periodă fetele încep să se intereseze de băieţii de aceeaşi vârtsă cu ele, însă, cel mai frecvent de cei din clasele mai mari, timiditatea sau chiar sentimentul de inferioritate pe care-l aveau unele din ele în timpul copilăriei făcând loc într-un mod mai mult sau mai puţin vizibil unei tendinţe de apropiere de băieţi, de căutarea a prezenţei acestora, fiecare din ele descoperind mai devreme sau mai târziu atracţia pe care o au pentru băieţi sau chiar pentru bărbaţi adulţi.
 În această etapă de trezire a sexualităţii, adolescenta dă uneori dovadă de o mare uşurinţă în aprecierea  critică, judicioasă, obiectivă a unor comportamente. Cu toate acestea, cochetăria şi dorinţa de a fi în apropierea băieţilor se menţin la nivelul unei stări afective intense, fără implicaţii sexuale. În alte cazuri, afişându-şi puterea de seducţie cu mai multă sau mai puţină abilitate şi pricepere, adolescenta cel mai frecvent se îndrăgosteşte de un tânăr la care vede toate calităţile la superlativ şi foarte rar sau chiar prea târziu numeroasele defecte. După o perioadă de dragoste înflăcărată, reciprocă sau unilaterală, sentimentele încep să scadă în intensitate, cel mai frecvent băiatul având tendinţa de părăsire a cuplului şi astfel adolescenta cunoaşte experienţa amară a primei decepţii în dragoste.
 După o perioadă de criză afectivă cu lacrimi şi destăinuiri, tânăra fată uită, fiind din nou gata a-şi dărui afecţiunea altui băiat. De data aceasta însă, pe baza experienţei anterioare, va fi mult mai atentă, circumspectă chiar, dozându-şi cu grijă sentimentele şi dând dovadă de mai mult simţ critic.
În aceste faze dificile din viaţa adolescenţei, un rol important revine familiei şi în primul rând mamei, care, cu mult tact, afecţiune, solicitudine şi răbdare prin autoritatea morală a poziţiei de mamă şi prin înţelepciunea pe care i-o conferă experienţa de viaţă, poate şi trebuie să acţioneze astfel ca aceste mici întâmplări sentimentale, mai mult sau mai puţin grave, să nu evolueze spre situaţii conflictuale dramatice, care să lase o amprentă sau chiar o amputare a patrimoniului afectiv şi aşa foarte fragil al adolescentei, cu implicaţii deosebit de grave pentru viitoarea femeie, ca soţie şi mamă.
 Evoluţia pubertăţii la băieţi diferă foarte mult de cea a fetelor. Modificările organelor genitale, frecările întâmplătoare ale penisului şi ejaculările  onirice nocturne îl fac conştient de aceste schimbări anatomo-funcţionale. Această plăcere pe care i-o oferă atingerea întâmplătoare a penisului, nu rareori adolescentul este tentat să şi-o ofere în mod voluntar prin autoerotizare, masturbându-se. Adolescentul tensionat pe de o parte de modificările endocrinice, iar pe de altă parte de informaţiile pe care recepţionează prin cele mai diverse căi de la colegi sau adulţi, din lecturi, filme, spectacole etc., asupra plăcerilor pe care le oferă contactul sexual, începe cu din ce în ce mai puţină timiditate să se intereseze de o posibilă parteneră. Uneori, dorinţa această obsedată îl aruncă în braţele unor femei decăzute moral, cu tendinţă de pedofilie, nu rareori mai în vârstă chiar decât mama adolescentului. De asemenea sunt şi situaţii când tânărul se îndrăgosteşte de o fată căreia îi acordă întreaga afecţiune, idealizând-o, dar în acelaşi timp întreţinând relaţii sexuale cu o altă femeie.
 Acest comportament ilustrează o anumită perioadă din viaţa a numeroşi adolescenţi care într-o contemplare romantică atribuie cele mai excepţionale calităţi fetei de care s-au îndrăgostit. În multe cazuri împăcarea acestor aspiraţii romantice, idealizante, cu dorinţele sexuale se rezolvă prin contactarea unor căsătorii precoce, nu întodeauna cele mai indicate şi cele mai trainice.
 De obicei, educaţia primită la şcoală îl obişnuieşte pe adolescent să privească fetele de aceeaşi vârstă cu el ca pe nişte colege sau chiar ca pa nişte rivale în competiţia pentru obţinerea unor note cât mai bune la învăţătură. Participarea la excursii, reuniuni la care se dansează, jocuri pe plajă sau în apă etc. îl fac pe adolescent să descopere la fete de o vârstă cu el sau la colegele lui de şcoală atributele feminităţii pe care până acum le marcase numai la fete sau femei mai în vârstă ca el. În unele cazuri şi din nefericire nu puţine la număr, la adolescenţii cu carenţe de educaţie se observă o absenţă a respectului pentru valorile morale şi o goană debordantă după legături efemere, lipsindu-i pe plan psihic, la o vârstă tânără, de caele stări afective sublime ce caracterizează acest sentiment profund uman, dragostea. Aceşti „mici Don Juani” hibrizi, efemeri, nestatornici şi foarte labili psihic,  cu o gamă de reacţii paradoxale, mergând de la cinism şi brutalitate până la laşitate şi minciună, sunt agrenaţi uneori, într-o serie de aventuri amoroase, producând suferinţe şi regrete fetelor şi femeilor, care cu mai puţină experienţă şi pregătire pentru viaţă au văzut în impertinenţa acestora un atribut al virilităţii sau al „bărbăţiei” juvenile. Din rândul acestor tineri amputaţi afectiv se recoltează fauna mizeră a seducătorilor, a taţilor nelegitimi, a tiranilor din numeroase familii, a paraziţiilor sociali trăind din exploatarea muncii femeii, soţiei, amantă, mamă sau bunică.
 Valul de erotism şi pornografie produce o adevărată poluare morală a tineretului din numeroase ţări capitaliste prin difuzarea anuală a zeci de milioane de reviste şi publicaţii pornografice. Faţă de această situaţie cercuri largi de opinie publice din numeroase ţări şi-au manifestat protestul şi dezaprobarea împotriva acestui flagel deosebit de nociv pentru tineret.
Un rol important în comportamentul tinerilor revine politeţei definită cu un termen aproape tehnic „lubrefiantul” minunatului mecanism al societăţii omeneşti. Printe atributele care ilustrează politeţea se menţionează atitudinea demnă, un limbaj îngrijit, o îmbrăcăminte corectă, curată, o comportare reverenţioasă, plină de curtoazie în relaţiie cu alte persoane. Depinde în mare măsură de femei şi de fete, felul cum s compoartă cu ele bărbaţii tineri sau adulţi.
 Deseori o atitudine bravară, o purtare degajată, ieşită din convenienţele cotidiene poate determina o dispariţie rapidă a acelei distanţe ce înconjoară protector pe tânăra fată sau femeie în cadrul relaţiilor interumane cu bărbatul. Politeţea cere ca tânărul sau bărbatul adult să menajeze, să ocrotească fata sau femeia, să-i asigure condiţiile cele mai frumoase şi mai confortabile în toate ocaziile şi în cele mai diverse situaţii.
Un aspect neplăcut în relaţiile interumane îl prezintă anecdote pe teme sexuale. În cazul unor deficienţe de educaţie, aceste glume pot degenera în manifestări verbale cu caracter obscen. În aceste situaţii deseori se debitează banalităţi sau fenomene biologice, îngroşându-se în mod voit ceea ce este dizgraţios şi deformându-se lucrurile naturale într-un mod scabros.
 Dacă se consideră dragostea ca o manifestare specific umană, rezultă că este absolut necesară o educaţie adecvată pentru realizarea în condiţii optime a acesteia. Educaţia va viza dezvoltarea unor calităţi psihice, morale, etice, intelectuale etc., care să permită asigurarea respectului reciproc şi a autorespectului partenerilor. Procesul de autoeducaţie trebuie să întregească şi să înlocuiască educarea tinrilor de către alţii. Acest proces educativ poate avea loc în familie, în colectivele de muncă, în organizaţiile de tineret etc. Nu sunt rare cazuri când tinerii cu deprinderi parazitare şi obiceiuri proaste cauzată prozeliţi ilustrând o manifestare egoistă, pentru a nu fi puşi în situaţia de a constitui numai ei un exemplu negativ în faţa opiniei publice. În şcoli şi univarsităţi, între colegi şi colege, se fac deseori reproşuri că unii prea sunt silitori la învăţătură, că sunt prea „tocilari”, că nu participă la reuniuni distractive, dansate, că unele fete se lasă mai greu mângâiate de cătr colegii lor etc. În aceste cazuri, o bună educaţie poate garanta găsirea unui comportament adecvat.
 În procesul autoeducaţiei intervin numeroşi factori, autoeducaţia însemnând da fapt un exerciţiu permanent, o bună igienă personală, folosirea judicioasă a timpului de muncă şi odihnă, un răspuns eficient la diverse solicitări cotidiene, favorizând însuşirea unui comportament adecvat şi o creştere a exigenţelor şi respectului faţă de propria persoană. Cu toate acestea, sunt tineri care nu reuşesc să refuze oferta unei ţigări, care nu îndrăznesc să ceară un pahar cu de citro sau pepsi, atunci când colegii lor consumă lichior, coniac sau alte băuturi alcoolice, de teama de a nu fi ironozaţi de ceilalţi.
Procesul acesta educativ nu constă numai în acumularea de diverse cunoştinţe, ci şi în crearea anumitor deprinderi adecvate care să asigure o comportare corectă a tinerilor unii faţă de alţii, un respect reciproc şi o atitudine etică faţă de viaţă şi de mincă. Trebuie să se ţină seamă că exemplele pe care copiii şi tinerii le văd în jurul lor prezintă principalul mijloc de educaţie, ele neputând fi înlocuite nici de îndemnuri, nici de discuţii.
 În mod obişnuit, limbajul cotidian, în vorbirea curentă, deşi prezintă diferenţe foarte mari ca intimitate, relaţiile dintre sexe sunt denumite cu cuvântul „dragoste”.
În cadrul restrâns al preocupărilor legate de igiena sexuală, noţiunea de „dragoste erotică” are o gamă de nuanţe care o definesc, începând de la aşa-numită „dragoste platonică”, până la „pasiunile dezlănţuite”.
 La om, se apreciază că această stare afectivă apare producând frământări psihice deosebite, trăiri afective intense, modificări ale conştiinţei, trăiri imaginare etc.
Se consideră că noţiunea de iubire are două aspecte: un aspect biologic şi un aspect social. Aspectul biologic, cunoscut şi sub denumirea de „motivaţie sexuală”, constituie o forţă puternică care apropie doi parteneri heterosexuali.
Aspectul social este ilustrat de conştiinţa fiecărui individ, de trăirile afective, de preferinţe, de modalităţile foarte diverse în care se manifestă viaţa erotică a fiecărei persoane.
În ceea ce priveşte motivaţia sexuală, aceasta este mai intensă în peioada pubertăţii, dezvoltându-se progresiv pe măsură ce funcţiile glandelor genitale devine mai activă. Motivaţia sexuală are ca scop conservarea speciei care se face prin reproducere.
În general, în discuţiile tinerilor privind relaţiile heterosexuale, aceştia menţionează că se doresc unul pe altul, că le este dor de un om care să-i înţeleagă, să-i stimuleze, să-i consoleze, să fie optimişti, să-i facă fericiţi. Tinerele şi tinerii spun că se bucură când dansează împreună, simpt plăcerea de-a fi unul lângă celălalt, privesc cu încântare comportările, mersul, gesturile, mişcările celuilalt etc. Ei declară că se simt fericiţi, să fie în intimitatea celuilalt, să-l ia de mână, să-l mângâie, să-l sărute şi la rândul lor să fie răsplătiţi cu aceleaşi atenţii.
 Omul are reprezentări clare asupra motivaţiei sexuale, asupra scopului dorinţelor sale erotice, a modalităţilor da satisfacere a acestora, precum şi asupra manifestărilor comportamentale pe care le va avea pentru a putea fi fericit. Deşi reproducerea umană, în imensa majoritate a cazurilor, este imposibilă fără relaţii sexuale, oamenii când fac dragoste nu se gândesc întodeauna în mod exclusiv la procreere. Se apreciează că la om importanţa acestui eveniment „dragostea” depăşeşte importanţa pe care o prezintă conservarea speciei umane.
Progresul ştiinţei, în general şi a medicinei în special, a făcut posibilă o delimitare a dragostei „erotice”, de procreere prin utilizarea numeroaselor metode, unele din ele fiziologice, de evitare a fecundării.
 În aceste condiţii se poate spune că reproducerea umană, respectiv procesul de procreere devine un act perfect conştient, la realizarea lui contribuind dorinţa femeii şi a bărbatului de a avea copii,fiind convinşi că o viaţă fără copil este goală, lipsită de fericire. Este recomandabil ca o tânără să-şi întemeieze o familie, bazată pe dragoste, prin căsătorie cu un bărbat tânăr pe care-l iubeşte, îl respectă şi care poate fi viitor tată al copiilor săi.
 Recomandarea se adresează în egală măsură şi tânărului care-şi alege o soţie o fată, iubită, demnă de respect, viitoarea mamă a copiilor săi. Existenţa unor cazuri de maternitate fără dragoste, fără afecţiune între parteneri, precum şi existenţa unor relaţii sexuale fără maternitate, ilustrează importanţa ce trebuie acordată de către tineri aspectelor arătate anterior.
Tinerii menţionează deseori, în perioada ce precede căsătoria, trăirea unui sentiment de fericire, care constă în încrederea reciprocă a celor doi parteneri, în conştiinţa fiecăruia de a nu mai fi singur, de a găsi în celălalt un prieten apropiat, dorinţa de întemeiere a unui cămin.
Atributele tinereţii, farmecul, prospeţimea, spontaneitatea, optimismul, încrederea, entuziasmul şi dragostea de viaţă constituie factori cu importante implicaţii în comportamentul sexual al tinerilor. Frământările şi grijile unor tineri înzestraţi de natură cu mai puţină armonie  a formelor ce caracterizează frumuseţea sunt inutile, fiecare persoană având o serie de trăsături unice, care, puse în valoare, o pot face atrăgătoare, sau chiar frumoasă, în cea mai largă accepţiune a cuvântului.
 Să nu se uite că mobilitatea facială, expresia privirii şi frumuseţea zâmbetului pot exterioriza trăiri afective intense, o inteligenţă vie.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!