Herpesul labial - tratament homeopatic

on . . Accesări: 8613

herpes labial modif rsHerpesul labial este o afecţiune dată de virusul herpetic 1 şi afectează în principal tegumentul şi mucoasa de la nivelul cavităţii bucale. Este o infecţie virală care de cele mai multe ori are loc în copilărie iar în urma infecţiei primare virusul rămâne cantonat în corpul celulelor nervoase din ganglionii regionali. În cursul vieţii individul poate prezenta acutizări repetate provocate de expunerea la razele ultraviolete, febră, infecţii, intervenţii chirurgicale. Imunitatea influenţează receptivitatea virusului şi severitatea infecţiei precum şi frecvenţa recăderilor...


Principalele simptome care apar la început sunt senzaţia de arsură şi înţepăturile. Ulterior apar mici vezicule grupate pe un fond roşu şi care sunt dureroase. Leziunile pot fi localizate doar la nivelul buzei şi a mucoasei bucale sau se pot extinde în sus spre tegumentul nasului.


De obicei episodul durează între 7- 10 zile.
Administrarea de remedii homeopatice ameliorează simptomatologia şi scurtează evoluţia bolii.


Rhus toxicodendron este un remediu mult prescris în suferinţele cauzate de virusurile herpetice şi varicelo- zosterian. Leziunile sunt sub formă de mici vezicule foare pruriginoase ameliorate de apă foarte fierbinte. Bolnavul este agitat, se mişcă în permanenţă şi are un somn neliniştit. Este un remediu util în cazul herpesului labial apărut în timpul puseelor de febră. Se administrează în diluţia CH30 de 3- 4 ori pe zi până la dipariţia tuturor simptomelor.


Croton tiglium se va administra în cazul erupţiilor veziculare cu prurit insuportabil la un bolnav care prezintă şi diaree.


Leziunile herpetice la bolnavul Petroleum apar pe o piele foarte uscată şi crăpată care sângerează uşor. Pielea în general are aspect nesănătos cu multiple leziuni care se vindecă foarte greu. Este primul remediu indicat la pacienţii care se plâng de uscăciune marcată a pielii.


Mezereum este un alt remediu pentru erupţie veziculară foarte pruriginoasă şi cu senzaţie de arsură. Aceste elemente veziculoase se asociază cu cruste (apărute în urma gratajului).


Dacă zona tegumentului pe care apar veziculele caracteristice infecţiei herpetice este foarte roşie şi foarte tumefiată (gata să pleznească) vom administra remediul Apis. Aceste leziuni se ameliorează la aplicaţii reci. Simptomele caracteristice acestui remediu sunt similare celor cauzate de înţepătura de albină (durere, roşeaţă, tumefiere marcată).


Borax se administrează daca leziunile cutanate veziculare se asociază cu afte dureroase, sângerânde cu senzaţie de arsură apărute pe toată mucoasa bucală. Este unul dintre principalele remedii pentru afte apărute la copii.


Dr. Simona Dobre-Bărnuţiu

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!