Gripa şi vârstnicii

on . . Accesări: 5518

În afară de copiii mici, grupa de vârstă cel mai frecvent afectată în cadrul epidemiilor gripale este cea a vârstnicilor. Imunitatea destul de precară a acestor persoane, precum şi existenţa unor patologii asociate, frecvent circulatorii, respiratorii, reumatice sau digestive, precum şi statutul nutriţional de multe ori precar (nu mai mănâncă bine din lipsă de putere pentru a găti, de bani sau dentiţie deficitară) pot agrava evoluţia simptomatologiei gripale. Dintre toate grupele de vârstă, bătrânii sunt cei mai susceptibili la complicaţiile intra sau post-virale.
De aceea, pentru vârstnici este esenţială administrarea de suplimente de stimulare a imunităţii de-a lungul întregului sezon rece.
Preparatele indicate în mod deosebit sunt reprezentate de Imunogrip, suc proaspăt de Echinaceea purpurea, 1-2 ml în puţină apă, de 3 ori pe zi, 4 zile de tratament, cu 4 zile pauză, timp de 3-4 luni de zile sau Imunorezistan, tot de 3 ori pe zi, 4 zile tratament, cu 3 zile pauză, 2-3 luni, la persoane foarte predispuse la viroze respiratorii.
La acest tratament se pot asocia macerate glicerinice (extracte gemoterapice) precum Extract din mlădiţe de Măceş- Rosa canina MG=D1, 1-2 ml în apă, dimineaţa, zilnic, asociat cel mai frecvent cu Extract din muguri de Coacăz negru- Ribes nigrum MG=D1, 1,5 ml în apă, la prânz şi Extract din muguri de Mesteacăn pufos- Betula pubescens MG=D1, 1,5 ml în apă, seara, timp de 2-3 luni de zile.
De asemenea, vitaminele precum vitamina C, în doză de 2-4 grame pe zi poate fi un foarte bun preventiv al inflamaţiilor şi este importantă pentru menţinerea vigilenţei anti-infecţioase a organismului. Produsul fitoterapic Imunogrip Plus zinc şi vitamina C asigură şi aportul zilnic necesar de vitamina C şi zinc . Dintre minerale, zincul are un efect imunoprotector important. Lipsa acestuia se poate observa după apariţia petelor albe la nivelul unghiilor. Doza zilnică de prevenţie este de 25 mg zinc,timp de o lună de zile.
 ªi vitamina A în doză de 10.000 până la 25.000 UI pe zi, din uleiul de peşte contribuie la menţinerea integrităţii mucoaselor şi funcţiei imunitare de suprafaţă. Există preparate tip multiminerale şi multivitamine, care administrate în doză de întreţinere, de 1-2 tablete zilnic, 3-4 luni, în lunile cele mai reci, pot întări lupta organismului cu viruşii.
Schemele de întărire imunitară sunt mult mai numeroase.
De asemenea, vârstnicii au nevoie de multe ori de enzime digestive, pentru că producţia proprie a corpului scade odată cu vârsta, precum şi preparate pentru îmbunătăţirea circulaţiei periferice în special cerebrale, precum Gingkophyt, o dată sau de două ori pe zi, ori macerate precum Extractul din mlădiţe de Sequoia- Sequoia gigantea MG=D1 sau Extractul din mlădiţe de Mur- Rubus fructicosus MG=D1, cu efect anti-senescent, anti-îmbătrânire.
Cel mai important pentru persoanele vârstnice este menţinerea afecţiunii cronice în echilibru (diabet sau hipertensiune arterială sau o afecţiune inflamatorie precum artrita) şi să diminue necesitatea medicamentelor chimice precum anti-algicele sau altele.
La primele semne ale gripei, vârstnicii trebuie să primească tratament intensiv de întărire a sistemului imunitar şi de stabilizare celulară, pentru a preveni problemele apărute ca urmare a acumulării de secreţii în plămâni şi căile aeriene.
Vitamina C, Echinacea (Imunorezistan), precum şi formula 76 homeopatică pot fi începute în acelaşi timp, cu o frecvenţă de 3-4 administrări pe zi. Orice vârstnic ar trebui să aibă la îndemână aceste preparate, pentru a le putea administra la primele semne de răceală. De asemenea, le vor fi utile remedii homeopatice precum Bryonia, Gelsemium, Rhus toxicodendron, Arnica sau Baptisia,în funcţie de forma clinică a episodului gripal.

Dr. Sorina Soescu


 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!