Stiri medicale
Cercetătorii au găsit substanţe toxice în mâncarea pentru bebeluşi şi le cer producătorilor să facă eforturi pentru a elimina chimicalele din produsele care sunt consumate de milioane de bebeluşi. Cercetătorii de la Institutul Karolinskca din Stockholm au testat mâncarea pentru bebeluşi de la Hipp, Nestle şi Holle. "Este alarmant că această mâncare conţine cantităţi mari de elemente toxice precum arsenicul, cadmiul, plumbul
Johnson & Johnson acuzată de mituirea unor medici, inclusiv români
Compania americană Johnson & Johnson va trebui să plătească 78 de milioane de dolari, după ce angajaţi ai săi au mituit medici şi directori de spitale, inclusiv din România, pentru a alege produsele companiei pentru pacienţii lor. Angajaţi ai companiei au fost acuzaţi că au mituit medici şi directori de spitale din Grecia, Polonia şi România pentru a alege produse ale companiei pentru pacienţii lor. Oficialii au mai spus că
Numărul de cazuri de infecţii acute respiratorii este în scădere
Numărul de cazuri de infecţii acute respiratorii este în scădere, a informat, miercuri, printr-un comunicat de presă, Ministerul Sănătăţii. Potrivit sursei citate, în săptămâna 23 martie - 3 aprilie, au fost înregistrate 77.080 de cazuri de infecţii acute respiratorii, cu 17,7% mai puţine comparativ cu cele înregistrate în săptămâna precedentă, şi 190 de afecţiuni clinice compatibile cu gripa (număr cu 41,6% mai mic comparativ cu cel
Studiu: de ce unii oameni consumă mai puţin alcool
Conform unor oameni de ştiinţă de la School of Public Health din cadrul Imperial College din Londra, oamenii care consumă mai puţin alcool sunt cei "anormali", ei suferind o mutaţie a unei gene care influenţează consumul de alcool. Cercetătorii susţin că persoanele care au o mutaţie rară a unei gene consumă cu 5% mai puţin alcool decât consumul mediu al celor care nu au această variaţie. Gena denumită AUTS2, a mai
Asocierea cafelei cu un aliment gras este nocivă pentru sănătate
Sunt multe persoane care preferă să îşi înceapă ziua cu un sandviş şi o cafea fierbinte, dar cercetători de la Universitatea Guelph Humber din Toronto (Canada) susţin că această combinaţie este extrem de periculoasă pentru sănătate. Astfel, consumul de cafea după un aliment gras, precum şunca sau ouăle prăjite, sau un sandviş tip fast-food poate ridica nivelul zahărului din sânge chiar şi în cazul unei persoane
De Ziua Mondială a Sănătăţii ministrul ne invită la reformă
Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Ministrul Sănătăţii Cseke Attila a adresat un salut de respect pentru întregul corp medical din România. "Este o zi importantă pentru personalul din sistem şi vreau să urez tuturor angajaţilor multă putere de muncă, să îi asigur de respectul şi deschiderea mea la dialog. Este un bun prilej, de asemenea, să discutăm despre sistemul sanitar românesc, să dezbatem problemele cu care se
Bolnavii de cancer cer distribuirea tratamentelor injectabile prin farmaciile cu circuit deschis
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România solicită autorităţilor, printr-o scrisoare deschisă, să permită farmaciilor cu circuit deschis distribuirea tratamentelor oncologice injectabile, până când toate spitalele vor achiziţiona medicamentele necesare pacienţilor. În acest moment, viaţa a 98 .000 de pacienţi cu cancer este pusă în pericol prin decizia Ministerului Sănătăţii, care spune că tratamentele oncologice
Emil Boc: Bugetarii îşi vor recupera tăierile salariale în 2012
"În strategia financiar-fiscală pe care o avem în elaborare la Guvern, pentru 2012-2014, în privinţa salariilor bugetarilor, este preconizată recuperarea integrală pe parcursul anului 2012 a tuturor pierderilor salariale pe care le-au suferit în iunie 2010. Asta însemnă să nu facem paşi înapoi sau să cedăm în faţa unor promisiuni fără acoperire. Se va recupera integral dacă nu facem paşi înapoi. Sunt un om care face afirmaţii asupra
Un nou model de compensare a medicamentelor din programele naţionale
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Lucian Duţă, consideră că medicamentele incluse în programele naţionale ar trebui plătite pe preţuri de referinţă. "În lista C2 avem medicamente care au aceeaşi substanţă activă pe care o plătim şi de 12-15 ori mai scump. Se impun şi aici reglementări, astfel încât să se introducă medicamente generice aşa cum am procedat pentru listele A şi B", a spus dr.
MS anunţă că prima etapa de redistribuire s-a făcut fără incidente
Prima etapă de redistribuire a personalului din unităţile sanitare reprofilate se desfăşoară fără incidente, anunţă ministerul Sănătăţii. Conform datelor transmise din teritoriu, un număr de 4238 cereri de redistribuire au fost depuse la direcţiile de sănătate publică. Dintre acestea, 1851 au fost soluţionate, reprezentând 76% dintre cererile personalului care a optat pentru redistribuire în acelaşi judeţ. Prima etapă de redistribuire se va
Ministrul Sănătăţii: Managerii spitalelor sunt de vină pentru haosul din sistem
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, recunoaşte că în multe spitale a fost haos, dar vina este a managerilor, care au ştiut din timp că se închid spitalele şi nu au făcut nimic."Sunt exemple în care managerii nu au inţeles mesajul pe care l-am transmis de două luni. Sunt alţii care l-au înţeles. Ieri (joi - n.r.) 35 de spitale erau complet evacuate, nu aveau niciun pacient. De două luni spun că aceste spitale nu vor primi finanţate. Toată
CNAS şi Ministerul Sănătăţii are datorii de două miliarde de lei la medicamente
Aproape două miliarde de lei este suma pe care o au de recuperat farmaciştii, distribuitorii şi producătorii de medicamente compensate şi gratuite. Suma este datorată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi de Ministerul Sănătăţii. Potrivit lui Viorel Vasile, preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România, aproape jumătate din datorie este la medicamentele eliberate pentru bolnavii de cancer sau diabet
A fost inaugurată UPU din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa
Ministrul Cseke Attila a participat vineri la inaugurarea UPU din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. ”Mă bucur că astăzi am revenit la Constanţa pentru inaugurarea celei mai mari unităţi de primiri urgenţe din ţară. Pentru finalizarea secţiei, Ministerul Sănătăţii a alocat anul trecut 1,7 milioane lei, iar anul acesta încă 970 mii lei” a declarat ministrul Sănătăţii Cseke Attila, aflat în vizită la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă
Guvernul sistează începând de astăzi finanţarea centrală pentru 60 de spitale
Guvernul va sista începând cu data de 1 aprilie 2011 finanţarea centrală pentru 60 de spitale. Alte 7 unităţi spitaliceşti vor fi transformate în cămine de bătrâni, cu fonduri guvernamentale prin Ministerul Muncii. Schimbările au loc potrivit unor hotărâri adoptate ieri de Executiv, a anunţat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. Din cele 67 de spitale care nu vor mai primi finanţare specifică de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), 41 au o singură linie
Bugetul spitalelor care angajează personal redistribuit va fi suplimentat
"Bugetul spitalelor şi serviciilor de ambulanţă care angajează personal redistribuit din cele 67 unităţi sanitare propuse pentru reprofilare va fi suplimentat, dacă acestea, în urma preluarii personalului, nu s-ar mai încadra în prevederea legală de 70% cheltuieli de personal. Am discutat deja cu preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate în acest sens”, a declarat ministrul Sănătăţii Cseke Attila într-o videoconferinţă cu autorităţile locale sanitare şi de
De la 1 aprilie Algocalminul nu poate fi cumpărat fără reţetă
Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) atenţionează că de la 1 aprilie farmaciile nu mai pot elibera fără reţetă algocalminul şi celelalte medicamente care conţin metamizol, potrivit unei decizii a ANM din 2010, coroborată cu reglementările europene în domeniu. "În baza Hotărârii Consiliului ªtiinţific (HCS) al Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) din 23 martie 2010, referitoare la modificarea statutului de eliberare a medicamentelor care conţin
Masa de aer poluat din Japonia va străbate România
Specialiştii de la "Institutului German de Cercetări pentru Mediu" susţin că norul radioactiv de la centrala nucleară japoneză Fukushima a ajuns în România. Specialiştii "Institutului German de Cercetări pentru Mediu" afirmă că, în cazul în care va ploua, substanţele radioactive vor ajunge în sol şi în apă. Masa de aer poluat din Japonia va străbate România în două zile. Joi, norul de particule radioactive se află la 2500 de metri altitudine, iar vineri va fi un altul
Dosarele de înscriere pentru cea de a doua specialitate
Posesorii certificatului de specialist pot efectua pregătire pentru obţinerea celei de a doua specialităţi, în regim cu taxă. Dosarele de înscriere la programul de pregatire în cea de a doua specialitate, în regim cu taxa se vor depune la Ministerul Sanataţii, sediul din str. George Vraca nr. 9, în perioada 06.04.2011 - 15.04.2011 si vor cuprinde: cerere de înscriere, în care se va preciza: numele si prenumele, locul actual de munca si tipul de contract de angajare,
Programul de pregătire în cea de a doua specialitate
În conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 18/2009, cu modificarile si completarile ulterioare privind organizarea si finantarea rezidentiatului, posesorii certificatului de specialist pot efectua pregatire pentru obtinerea celei de a doua specialitati, în regim cu taxa. Programul de pregatire în cea de a doua specialitate, în regim cu taxa se efectueaza cu frecventa si asigura acelasi nivel si aceeasi calitate a pregatirii de specialitate ca si programul
Primul program de fertilizare in vitro şi embriotransfer
Ministerul Sănătăţii va începe, de la 1 iunie, primul program de fertilizare in vitro şi embriotransfer în scopul de a asigura fondurile necesare realizării procedurii de fertilizare in vitro pentru cuplurile infertile, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. Bugetul programului este de 4 milioane de lei şi va susţine financiar o sigură procedură de fertilizare in vitro în limita a 1.500 de euro pentru un cuplu, dacă procedura se
Mai multe articole...
- Statul trebuie să decidă nivelul până la care poate acoperi cheltuielile din sănătate
- România este pe penultimul loc în Europa la numărul de medici
- Braşov: apa plată conţine streptococi şi materii fecale
- OMS: România a înregistrat progrese importante în controlul tuberculozei
- Campioni Europeni la numărul de persoane diagnosticate cu tuberculoză
- MS va achiziţiona iodură de potasiu pentru rezerva strategică
- România riscă să rămână fără medici
- Redistribuirea personalului din unităţile sanitare
- Cele mai eficiente remedii împotriva mahmurelii: cafeaua şi aspirina
- Contrar aşteptărilor studiile arată că bărbaţii suportă mai uşor durerea
- Persoanele care dorm puţin sunt excesiv de optimiste
- Laptele matern are efecte benefice asupra inteligenţei
- Spania a anunţat naşterea primului bebeluş fără mutaţia genei BRCA1
- Medicii de familie închid cabinetele şi pleacă în străinătate
- Preşedintele CNAS acuză medicii de familie de şantaj
- Proiecte CNAS: reţeta electronică şi fişa electronică a pacientului
- MS a publicat lista cu posturile vacante în sistemul sanitar
- Specialiştii avertizează: Românii nu trebuie să ia iod
- UE recomandă verificarea nivelului de radiaţii al alimentelor din Japonia
- Nu există semnale că vreun nor radioactiv ar putea ajunge în România