'Implementarea Cardului este încă un pas important în reformarea sistemului românesc de asigurări sociale de sănătate, prin îmbunătăţirea serviciilor medicale şi farmaceutice, precum şi prin creşterea transparenţei şi diminuarea fraudei la nivelul serviciilor medicale. Sistemul este construit pe platforma Sistemului Informatic Unic Integrat şi completează Reţeta Electronică, sistem deja utilizat şi care va deveni obligatoriu de asemenea tot de la 1 ianuarie 2013', a explicat preşedintele CNAS, dr. Doru Bădescu, cu ocazia implementării sistemului la Arad.
Cardul va fi obligatoriu de la 1 ianuarie 2013 pentru toţi cetăţenii români de peste 18 ani şi va conţine datele de identificare ale posesorului, respectiv numele acestuia, codul unic de asigurat (format din 20 de caractere şi diferit de CNP), precum şi
informaţii medicale despre deţinător.
Cardul va permite atât identificarea calităţii de asigurat - lucru care va certifica utilizarea corectă a fondului de asigurări sociale de sănătate pentru pacientul care s-a prezentat la medic, cât şi accesul medicilor de familie şi medicilor de urgenţă la o serie de date medicale cu risc vital ale pacienţilor. Cu acordul pacientului, medicul de familie va încărca pe card date medicale precum persoane de contact în caz de urgenţă, grupa sanguină, donator de organe şi boli cronice, informaţii care pot salva viaţa pacientului, putându-se evita administrarea de medicamente incompatibile cu profilul său medical.
Cardul Electronic de Asigurări Sociale de Sănătate se va distribui în prima parte a anului 2013, costul acestuia fiind suportat din bugetul Ministerului Sănătăţii, Compania Naţională 'Imprimeria Naţională' coordonând procesul de realizare a suportului din plastic.
De asemenea, din 1 ianuarie 2013, medicii vor prescrie, obligatoriu, medicaţia numai în format electronic.
Reţeta electronică a fost introdusă la 1 iulie 2012 şi a funcţionat în paralel cu reţeta clasică.
Un număr de 5.592.933 reţete au fost prescrise şi validate până la 14 decembrie iar dintre acestea 5.505.760 au fost prescrise online, 84.921 offline la cabinet şi 2.261 de reţete au fost prescrise offline la domiciliu, potrivit datelor oficiale ale CNAS. Dintre aceste reţete, 4.854.245 au fost eliberate.
Sursa: Agerpres