
Dr. Cavaropol le atrage atenţia celor care au câini să îi deparaziteze iar celor care merg la pădure, să-şi pună o îmbrăcăminte adecvată şi apoi să se analizeze foarte bine, să nu fi luat vreo căpuşă.
O altă problemă cu care se confruntă medicii dermatologi în acest an sunt cazurile cu arsuri solare, şi ele în număr mare, dar şi cele cu ciuperci micotice. Privitor la pericolul exploziilor solare, specialista le recomandă persoanelor care stau la soare să se protejeze foarte bine iar pentru copii, să stea chiar îmbrăcaţi şi sub umbrelă. 'Ar fi bine ca cei mici să nu fie expuşi la soare, iar tinerii care vor să se bronzeze să utilizeze creme cu factor de protecţie foarte mare, pălării, să stea sub umbrelă şi mai ales să nu se expună în perioadele de maximă activitate solară, ci foarte de dimineaţă sau seara', a spus medicul.