Ministerul Sănătăţii promite că bolnavii cronici vor beneficia, în continuare, fără disfuncţionalităţi, de tratament gratuit în cadrul programelor de sănătate. Din păcate însă până în prezent au fost semnalate o serie de probleme la nivelul întregii ţări. Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au iniţiat demersurile necesare pentru redistribuirea fondurilor în cadrul programelor de sănătate, astfel încât bolnavii cronici care suferă de afecţiuni
oncologice, diabetice sau HIV/SIDA să nu întâmpine probleme în primirea tratamentului gratuit.
Au fost suplimentate cu 180 milioane de lei (aprox. 42 milioane de euro) programele de oncologie şi diabet şi boli de nutriţie. Pentru programul de oncologie au fost transferate de la bugetul MS la Fondul Unic de Asigurări de Sănătate 120 milioane de lei, iar pentru cel de diabet 60 milioane de lei. De asemenea, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a realizat în aceste zile o echilibrare a bugetelor judeţene pentru tratamentul bolnavilor de HIV/SIDA. Măsura a ţinut cont de necesitatea fiecărui centru, având în vedere migrarea bolnavilor de la un centru de tratament la altul.
În ceea ce priveşte Programul de tratament al bolnavilor de HIV/SIDA, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a demarat deja pe SEAP licitaţia naţională de achiziţie a medicamentelor. Este pentru prima oară din 2003 când se organizează o licitaţie naţională pentru achiziţionarea tratamentului necesar acestor bolnavi. O astfel de modalitate de achiziţie a fost cerută autorităţilor chiar de reprezentanţii bolnavilor cronici şi cei ai bolnavilor HIV/SIDA. La începutul acestui an aceştia au solicitat autorităţilor organizarea de licitaţii la nivel naţional şi distribuirea medicamentelor prin farmaciile cu circuit închis.
Ca măsură suplimentară, în aceste zile conducerea Ministerului Sănătăţii poartă discuţii cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe pentru elaborarea unei Hotărâri de Guvern prin care să fie decalată plata facturilor de la furnizori la 90 de zile în cazul farmaciilor şi la 120 de zile pentru spitale. Astfel se va putea asigura finanţarea pentru medicina de familie, tratamentele în ambulatoriu, programele de sănătate. Ministrul Sănătăţii, dr. Ion BAZAC, a mai discutat cu Ministerul de Finanţe şi posibilitatea punerii în practică a unui mecanism financiar având drept garanţie Fondul de Rezervă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, astfel încât firmele să poată sconta facturile la bănci. În felul acesta societăţile private vor beneficia de cash-flow, necesar derulării activităţii lor într-o astfel de perioadă. Dacă cele două propuneri vor fi acceptate de reprezentanţii MF, acestea vor putea intra în vigoare la începutul lunii septembrie a.c. şi vor avea ca efect deblocarea finanţărilor şi asigurarea fondurilor necesare mai ales pentru medicina primară şi asigurarea programelor naţionale.
Mai mult, ministrul Sănătăţii a decis înfiinţarea la sfârşitul lunii iulie a unei Comisii a MS care în aceste zile monitorizează şi fac o evaluare a cheltuielilor înregistrate în programele de sănătate, în special la programele de oncologie şi diabet, astfel încât să fie găsite soluţii pentru eficientizarea acestor programe.