Piaţa farmaceutică, la aceeaşi valoare ca în urmă cu 12 luni

on . . Accesări: 2423

pills 2148797b rsValoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România a atins nivelul de 3,05 miliarde lei la preţ de distribuţie în primul trimestru al anului 2013, în creştere cu 4,3% comparativ cu trimestrul 1 al anului 2012, estimează Cegedim România conform rezultatelor studiului Pharma & Hospital Report.

Pharma & Hospital Report, studiu de referinţă în analiza pieţei farmaceutice, este realizat în România începând din 1996.

"Deşi comparativ cu trimestrul 1 din 2012 suntem încă pe creştere, reducerea valorii trimestriale de la 3,13 la 3,05 mld. lei arată clar tendinţa de gripare a pieţei farmaceutice, din păcate din cauza constrângerilor şi nu a nevoilor.

Prognoza rămâne modestă, deoarece la nivelul ultimelor 12 luni rata de creştere este marginală: +0,2% în volum, +2,2% în zile de tratament şi +4,5% în lei, respectiv 0,0% în euro. La nivel de ansamblu pentru anul 2013, menţinem prognoza de creştere la +1,4% în lei, ceea ce va putea însemna o scădere în euro sau dolari, funcţie de evoluţia cursurilor de schimb. În condiţiile termenelor de plata prelungite, la nivel de ansamblu problema finanţării este esenţială, iar la nivelul companiilor (de la cele mai mici, farmaciile, până la cele mai mari, companiile producătoare) supravieţuirea este o strategie de interes. Autorităţile rămân cu misiunea de a găsi concomitent soluţii atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu, ceea ce nu pare fezabil la nivelul actual de finanţare în perspectiva multianuală," a declarat Petru Crăciun, director general Cegedim România, potrivit unui comunicat.

Valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienţi în trimestrul 1/2013 s-a ridicat la 3,05 miliarde lei, în creştere cu 4,3% faţă de trimestrul 1/2012. Medicamentele pe bază de reţetă din farmacii, au atins o valoare de 2,17 miliarde lei, în creştere cu 2,5%. Medicamentele fără prescripţie au atins o valoare de 0,48 miliarde lei, în creştere cu 10,3%, iar segmentul de spital a atins 0,41 miliarde lei, în creştere cu 7,9% faţă de trimestrul 1/2012.

În privinţa evoluţiei principalelor grupe terapeutice, în ultimele 12 luni se evidenţiază creşteri în volum peste media pieţei în cazul medicamentelor pentru sânge şi organe hematoformatoare (2,9%), sistemul digestiv şi metabolism (2,7%) şi cardiovascular (1,6%); în valoare, creşterea medicamentelor pentru sistemul digestiv şi metabolism (9,6%), sistemul nervos (5,2%) şi anti-infecţioase sistemice (4,4%) este superioară celorlalte grupe.

Ierarhia principalelor 10 corporaţii pentru ultimele 12 luni se menţine comparativ cu trimestrul anterior, pe podium fiind Sanofi (inclusiv Zentiva), cu vânzări de 975,7 milioane lei, urmată de Hoffmann La Roche, cu 876,2 milioane lei şi Novartis cu 741,2 milioane lei.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!