Băsescu a promulgat Legile privind salarizarea unitară

on . . Accesări: 4139

bani.jpgªeful statului a promugat marţi Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, dar şi Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat marţi decretele pentru promulgarea Legii - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi  a Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Curtea Constituţională a României a respins, marţi, sesizările depuse de PNL şi PSD împotriva Legii privind salarizarea în 2011 a bugetarilor şi respectiv a Legii-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, astfel că cele două acte normative au fost declarate constituţionale, informează NewsIn.

Guvernul şi-a asumat, pe 14 decembrie, răspunderea asupra proiectului de Lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi asupra proiectului de Lege privind salarizarea în anul 2011 a bugetarilor. Opoziţia a depus moţiuni de cenzură împotriva celor două proiecte de acte normative, care însă au fost respinse în Parlament.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!