Semagacestat, considerat ineficient împotriva maladiei Alzheimer

on . . Accesări: 2945

altzheimer.jpgLaboratorul american Eli Lilly a oprit cercetările asupra Semagacestat, un potenţial tratament împotriva maladiei Alzheimer, din cauza ineficienţei acestuia şi a efectelor nefaste. Laboratorul Eli Lilly explică într-un comunicat de presă că a încetat testele clinice extinse de fază 3 - ultimul stadiu înainte de comercializare -, rezultatele preliminare arătând că tratamentul nu încetineşte progresia acestei maladii ale cărei cauze continuă să fie necunoscute şi agravează simptomele pacienţilor. 'Este o veste care le decepţionează pe milioanele de persoane care suferă de Alzheimer', afirmă în comunicat doctorul Jan Lundberg, care se ocupa cu această cercetare.

Semagacestatul, la fel ca toate tratamentele anti-Alzheimer, vizează proteinele beta-amiloide a căror acumulare, alături de proteina tau, este considerată ca având un rol esenţial în această maladie. Eli Lilly a precizat că se continuă testele clinice de fază 3 asupra unui alt tratament împotriva Alzheimer, Solanezumab.

Rezultatele celor două teste clinice asupra Semagacestat generează îndoieli legate de ipoteza lansată de cercetători conform căreia acumularea de proteine beta-amiloide în creier ar fi la originea maladiei Alzheimer.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!