Au fost aprobate Programele Naţionale de Sănătate

on . . Accesări: 5501

sanatate.jpgProgramele Ministerului Sănătăţii se împart în două mari categorii: de evaluare, profilactice şi cu scop curativ, finanţate din bugetul Ministerul Sănătăţii, şi programe de evaluare, profilactice şi cu scop curativ, finanţate din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate. Programele naţionale de sănătate pentru anul 2009 au alocate cu 30% mai multe fonduri decât anul trecut şi anume 486.371.000 de lei. Pentru acest an, în structura programelor cu scop curativ finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii au fost incluse noi programe de sănătate: de depistare precoce a afecţiunilor oncologice, programul de diagnostic şi tratament al bolilor rare şi sepsisului sever, programul naţional de administraţie sanitară şi programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, acordate pensionarilor care realizează venituri numai din pensii de până la 600 lei/ lună.

"Programele naţionale de sănătate au fost gândite ţinându-se cont de nevoile populaţiei şi în concordanţă cu recomandările internaţionale. Prevenţia va dobândi o importanţă mai mare pentru Ministerul Sănătăţii, ca principiu general pentru creşterea calităţii vieţii şi a eficienţei cheltuielilor din sistem. De aceea, anul acesta am alocat mai multe fonduri pentru acţiuni de prevenţie, cum sunt programele de screening. De asemenea, majorarea de fonduri va fi direcţionată şi către achiziţia de aparatură de înaltă performanţă şi pentru programul de boli transmisibile", a declarat Ion Bazac, ministrul Sănătăţii.

Ca şi în anii trecuţi, programele naţionale de sănătate se finanţează de la bugetul de stat, din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice, din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din 25
transferuri din bugetul aprobat MSP către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii.

În cadrul unor programe aflate în curs de derulare au fost stabilite noi obiective : identificarea, prin screening, a pacienţilor cu factori de risc cardiovascular în cadrul Programului naţional de boli cardiovasculare, depistare precoce a copiilor cu diabet zaharat şi a adulţilor cu diabet zaharat de tip 2, în cadrul Programului naţional de diabet zaharat, desfăşurarea acţiunilor de IEC pentru prevenirea bolilor cardiovasculare şi pentru prevenirea cancerului de col uterin, în cadrul Programului naţional de promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!