Senatorii au votat pentru introducerea acordului prezumat la transplant

on . . Accesări: 3197

Senatorii au aprobat, săptămâna trecută, propunerea legislativă care introduce acordul prezumat în cazul transplantului şi al prelevării de organe. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul introducerii noţiunii de acord prezumat şi simplificării procedurii de prelevare de organe, ţesuturi şi celule de la persoane decedate. Potrivit iniţiatorilor, în baza acestui acord, o persoană care în timpul vieţii nu şi-a exprimat refuzul de a-şi dona organele, atunci implicit este de acord să le doneze, după deces. Totodată, dacă în timpul vieţii, persoana decedată nu şi-a exprimat deja opţiunea în favoarea donării, printr-un act notarial de consimţământ pentru prelevare sau înscrierea în Registrul naţional al donatorilor de organe sau ţesuturi, se ia în considerare acordul prezumat.
 În plenul Senatului, senatorul PC Irinel Popescu a prezentat o statistică, potrivit căreia peste 60% dintre cei care au fost întrebaţi dacă acceptă donarea de organe s-au declarat pentru acest procedeu, în scopul de a salva alte vieţi. În expunerea de motive se face trimitere la practica altor state, precum Austria, Belgia, Italia, Olanda sau Marea Britanie, care au introdus acordul prezumat la transplant, soluţionând problema numărului mare de bolnavi înscrişi pe o listă de aşteptare. Printre iniţiatorii acestei proiect se numără ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu, dar şi fostul ministru Ovidiu Brânzan, deputat PSD.
 În discuţiile de la comisiile de sănătate, drepturile omului şi juridică, medicul Rosana Turcu, coordonator-regional de la Agenţia Naţională de Transplant, a arătat că propunerea vizează alinierea la legislaţia europeană. "Orice persoană care nu s-a opus în timpul vieţii donării de organe, ţesuturi şi celule devine automat donator după deces. Această înregistrare a opoziţiei faţă de actul donării se poate realiza printr-un simplu telefon sau vizită la medicul de familie, pentru că fiecare om din ţara asta are medic de familie. Atunci când el nu este de acord cu donarea anunţă medicul de familie despre refuzul de a fi donator", a arătat Rosana Turcu.
 Ea a mai precizat că, în momentul decesului, coordonatorul de transplant contactează medicul de familie şi se interesează dacă a existat o opoziţie din partea potenţialului donator la actul donării. În cazul în care acesta nu este înregistrat ca opunându-se donării, este informată familia, căreia i se comunică faptul că nu a existat nicio opunere din partea decedatului pentru a i se preleva organele. "Dacă familia se opune cu argumente solide donării, atunci nu se prelevează sau dacă familia se opune vehement, de asemenea nu se prelevează. Argumentul solid poate să însemne aderarea la un cult religios care nu e de acord cu donarea sau transplantul ori poate să însemne o discuţie pe care respectiva persoană a avut-o în timpul vieţii în familie sau în cercurile de prieteni, la care au fost prezente mai multe persoane care pot să depună mărturie că respectivul a spus că în cazul în care i se întâmplă ceva şi decedează, nu este de acord cu donarea, dar nu a apucat să înregistreze opoziţia printr-un act oficial", a explicat medicul.
 Totodată, reprezentanta ANT a susţinut că introducerea acordului prezumat ar scuti familia decedatului de a lua o decizie într-o stare de şoc sau emoţional. "În legislaţia actuală, familia de gradul întâi trebuie să semneze pentru fiecare organ, ţesut şi celulă în parte care sunt prelevate. Asta înseamnă un impact emoţional deosebit asupra familiei, aflată într-o stare de şoc atunci când află despre decesul rudei şi pusă în situaţia de a decide dacă este de acord cu donarea de organe'', a mai spus Rosana Turcu. Decizia finală în cazul acestei propuneri legislative aparţine Camerei Deputaţilor. /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!