Aliskiren, un inhibitor direct al reninei este
eficient în tratamentul hipertensiunii arteriale uşoare-moderate, cu acceaşi
efecte adverse ca şi placebo, relatează oamenii de ştiinţă de la Baylor College
of Medicine. Dacă blocajul reninei nu este suficient, asocierea Valsartanului
(un blocant al receptorilor de angiotensină – ARB) asigură un efect hipotensor
adiţional, fără creşterea efectelor adverse.
Dr. James L. Pool şi colegii subliniează în numărul din ianuarie al revistei American Journal of Hypertension, că în timp ce blocajului sistemului renină-angiotensionă-aldosteron cu inhibitorii enzimei de conversie (IECA) şi ARB dă rezultate bune, ar fi preferabil blocajul reninei, acesta reprezentând pasul care delimitează viteza reacţiilor biochimice ale sistemului. „Aliskiren este primul inhibitor direct al reninei de generaţie nouă care este eficient şi per os”, notează autorii.
Cercetătorii au condus un trial multicentric randomizat în care au fost incluşi 1123 de pacienţi cu hipertensiune arterială uşoară spre moderată şi care au primit 75 mg, 150 mg sau 300 mg de aliskiren o dată pe zi; 80 mg, 160 mg sau 320 mg de valsartan în monoterapie; aliskiren plus valsartan în combinaţii de doză mică/mică, medie/medie sau mare/mare; valsratan plus hidroclorotiazidă (106 mg/12.5 mg) o dată pe zi; ori placebo. Înainte de randomizare, toţi pacienţii au primit o terapie cu placebo pe o perioadă de 3-4 săptămâni.
Rezultatul primar urmărit a fost schimbarea tensiunii arteriale diastolice medii în poziţie şezândă.
Conform autorilor, aliskiren în doză de 300 mg pe zi a redus în mod semnificativ tensiunea arterială diastolică şi sistolică, cu o „siguranţă şi tolerabilitate asemănătoare cu placebo”. Efectul antihipertensiv al medicamentului a fost dependent de doza administrată.
Combinaţia aliskiren-valsartan a produs o reducere mai pronunţată (dar nesemnificativă din punct de vedere statistic) faţă de monoterapia cu oricare dintre cei doi agenţi, care a fost similară cu cea observată în cazul asocierii valsartanului cu hidroclorotiazidă, dar cu mai puţine efecte adverse.
Am J Hypertens 2007;20:11-20.
Dr. James L. Pool şi colegii subliniează în numărul din ianuarie al revistei American Journal of Hypertension, că în timp ce blocajului sistemului renină-angiotensionă-aldosteron cu inhibitorii enzimei de conversie (IECA) şi ARB dă rezultate bune, ar fi preferabil blocajul reninei, acesta reprezentând pasul care delimitează viteza reacţiilor biochimice ale sistemului. „Aliskiren este primul inhibitor direct al reninei de generaţie nouă care este eficient şi per os”, notează autorii.
Cercetătorii au condus un trial multicentric randomizat în care au fost incluşi 1123 de pacienţi cu hipertensiune arterială uşoară spre moderată şi care au primit 75 mg, 150 mg sau 300 mg de aliskiren o dată pe zi; 80 mg, 160 mg sau 320 mg de valsartan în monoterapie; aliskiren plus valsartan în combinaţii de doză mică/mică, medie/medie sau mare/mare; valsratan plus hidroclorotiazidă (106 mg/12.5 mg) o dată pe zi; ori placebo. Înainte de randomizare, toţi pacienţii au primit o terapie cu placebo pe o perioadă de 3-4 săptămâni.
Rezultatul primar urmărit a fost schimbarea tensiunii arteriale diastolice medii în poziţie şezândă.
Conform autorilor, aliskiren în doză de 300 mg pe zi a redus în mod semnificativ tensiunea arterială diastolică şi sistolică, cu o „siguranţă şi tolerabilitate asemănătoare cu placebo”. Efectul antihipertensiv al medicamentului a fost dependent de doza administrată.
Combinaţia aliskiren-valsartan a produs o reducere mai pronunţată (dar nesemnificativă din punct de vedere statistic) faţă de monoterapia cu oricare dintre cei doi agenţi, care a fost similară cu cea observată în cazul asocierii valsartanului cu hidroclorotiazidă, dar cu mai puţine efecte adverse.
Am J Hypertens 2007;20:11-20.
