COPAC pune la dispoziţia organizaţiilor de pacienţi din România Catalogul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi

on . . Accesări: 1500

Iulian Petre rsCoaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) pune la dispoziţia organizaţiilor de pacienţi din România 'Catalogul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi', un nou instrument de promovare a activităţii lor, sub forma unei baze de date disponibilă online pe site-ul www.copac.ro/asociatii.

Potrivit unui comunicat de presă al COPAC, catalogul reprezintă o bază de date în care sunt prezente organizaţiile de pacienţi care doresc să se înscrie pentru a fi găsite mai uşor de către cei interesaţi, accesul fiind gratuit. În acest Catalog se pot înscrie organizaţiile neguvernamentale care au în obiectul lor de activitate programe şi servicii dedicate pacienţilor.

În luna septembrie, catalogul va lua şi o formă tipărită cuprinzând informaţiile cuprinse în baza de date până la acel moment, urmând ca acest lucru sa fie realizat anual.

Primul cod etic al organizaţiilor de pacienţi, lansat la Forumul naţional.

"Este foarte important ca asociaţiile de pacienţi să fie cât mai uşor de găsit de către cei care au nevoie de ele. Catalogul se doreşte a fi un instrument de utilizat atât de către pacienţii care doresc să caute informaţii despre asociaţiile de pacienţi pe anumite patologii şi din anumite zone, cât şi de către alte instituţii, furnizori de servicii medico-sociale, companii private, medici, etc. care au nevoie de informaţii despre organizaţiile de pacienţi. De aceea, invităm toate organizaţiile să se înregistreze în Catalog" a declarat prin intermediul comunicatului de presă vicepreşedinte COPAC Iulian Petre.

CMR şi COPAC au demarat campania naţională de informare 'Săptămâna pacienţilor'.

Catalogul este realizat în cadrul proiectului 'Mecanisme de consultare între autorităţi şi asociaţiile de pacienţi' derulat de către Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) în parteneriat cu Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC). Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!