Tragedia din Muntenegru ne-a permis să testăm sistemul de urgenţă, chiar dacă nu este de dorit să-l testezi în astfel de situaţii a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr.Raed Arafat.
''Eu zic că România a reacţionat chiar la înălţime în acest caz, indiferent ce s-a spus într-un moment sau altul, că s-a întârziat o oră, că s-a întârziat două ore, aceste întârzieri nu au niciun impact într-o astfel de situaţie. Fiind o intervenţie pe plan internaţional dura mai mult rezolvarea ei.
Noi chiar ne-am încadrat sub orice limită de timp. Dacă luăm numai survolarea avioanelor militare, a primului avion militar. Aprobarea s-a luat în primele ore, în condiţiile în care se ştie că aprobarea unui survol pentru un avion militar se dă în 48 de ore. La acest lucru a contribuit efortul Ministerului de Externe şi al Ministerului Apărări. Modul cum s-a lucrat cu colegii din Muntenegru, modul cum a fost sprijinită această acţiune de Ministerul de Externe, care a trimis consuli din ţările din jur - doi consuli au mers cu mine din ţară, ataşatul de interne din Serbia a venit să ne ajute. Toată această mobilizare consistentă a ajutat. A fost şi un test pentru sistemul de urgenţă din România, care a dovedit că ţara noastră are capacitatea să reacţioneze. Era mai bine să nu-l avem şi să nu avem tragedia care a fost'', a subliniat secretarul de stat.
Cinci ani de activitate SMURD.
El a spus că Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Externe au cooperat pentru a aduce în ţară pacienţii răniţi şi turişti care au decedat în tragicul accident şi a evidenţiat faptul că organizarea SMURD într-un sistem unic integrat a permis o foarte bună mobilizare.
''Faptul că am reuşit să mobilizăm echipaje medicale bine pregătite este urmarea faptului că ele funcţionează zi de zi în sistemul de urgenţă. Colegii de la SMURD Bucureşti au făcut un efort major, au adus oameni inclusiv de acasă. Modul în care noi am reacţionat se datorează felului în care suntem organizaţi. Sistemul este încă în evoluţie, încă dezvoltăm, lucrăm, încă intră componente noi în sistem. Anul acesta mai vin încă două elicoptere pentru a acoperi complet toate regiunile. Avem programul multianual de dotare, pe lângă dotarea serviciilor de ambulanţă şi SMURD. Anul acesta se are în vedere - la jumătatea anului 2015 ar trebui să se finalizeze - dotarea pentru echipamentele de bază de intervenţie la accidentele colective şi calamităţi. Toate aceste aspecte arată că avem un sistem care este coerent, care deja este aproape de maturitate. Mai avem încă multe lucruri de făcut pentru el ca să ajungă la nivelul pe care-l dorim, să fie independent de persoane şi să reacţioneze oricând, la orice situaţie pe bază strict de procedură'', a detaliat dr. Arafat.
Sursa: AGERPRES