Dr. Lucian Duţă numit în Consiliul de Administraţie al CNAS

on . . Accesări: 1710

164335-lucian-duta rsDr. Lucian Duţă, fostul şef al CNAS, a fost desemnat de preşedintele Traian Băsescu să facă parte, în calitate de membru, din Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Fostul preşedinte al CNAS a declarat că a acceptat nominalizarea din partea Administraţiei Prezidenţiale pentru a finaliza proiectele începute privind cardul de sănătate şi dosarul electronic, care au fost stopate şi care schimbă radical tot mecanismul de funcţionare a Casei de Asigurări de Sănătate.

"Asigură (n.r. cardul de sănătate) servicii mai transparente şi de calitate având şi rolul de a diminua frauda din sistem. Cardul va permite fiecărui cetăţean ca o dată pe an să vadă pe ce au fost cheltuiţi banii, acesta primind o scrisoare acasă cu aceste informaţii", a subliniat Duţă.

Lucian Duta: Interesele celor care fura sunt mai puternice decat Guvernul Romaniei.

Lucian Duţă a fost preşedintele CNAS în perioada 2009 - 2012.

În octombrie 2012, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru numirea prof. dr. Monica-Daniela Pop în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru un mandat de patru ani. La scurt timp, aceasta a decis să demisioneze. Astfel, fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă o înlocuieşte în CA al Casei pe Monica Pop.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!